REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.2° Constanța Mie., 8 Mai 2024
Anul XX Nr. 6723
15.2° Constanța Miercuri, 8 Mai 2024 Anul XX Nr. 6723
 

SUA restituie Nigeriei 23 de milioane de dolari sustrase de fostul dictator Sani Abacha

SUA restituie Nigeriei 23 de milioane de dolari sustrase de fostul dictator Sani Abacha

Replica API 25 august 2022 | 00:00 611

Statele Unite vor restitui Nigeriei 23 de milioane de dolari sustrase de fostul dictator militar Sani Abacha, au anunţat marţi oficialităţi prezente la ceremonia de semnare a unui acord în acest sens.

Ambasadoarea americană la Abuja, Mary Beth Leonard, a precizat că banii se află în conturi din Regatul Unit, care au fost identificate şi blocate de oficiali din SUA. Ea a adăugat că în conformitate cu ultimul acord americano-nigerian, Statele Unite au acceptat să returneze peste 334 milioane de dolari legate de Abacha, scrie Agerpres.

Nigeria a încheiat în ultimii ani mai multe acorduri pentru recuperarea banilor sustraşi de dictatorul care a condus ţara din 1993 până la moartea sa, în 1998.

Organizaţia neguvernamentală pentru combaterea corupţiei Transparency International estimează că Abacha şi-a însuşit circa cinci miliarde de dolari din banii publici ai ţării cu cea mai mare populaţie şi cele mai mari exporturi de petrol din Africa.

Ministrul nigerian al justiţiei, Abubakar Malami, a declarat că fondurile recuperate vor fi utilizate pentru proiecte de infrastructură, în mod transparent şi sub monitorizarea societăţii civile.

Departamentul Justiţiei de la Washington anunţase anterior că Nigeria trebuie să folosească banii lui Abacha pentru proiecte publice aprobate, în caz contrar urmând să returneze sumele respective.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212