REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
13.4° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

SUA: Unul dintre cei doi suspecţi în atacul armat dintr-o şcoală din Colorado este o minoră

SUA: Unul dintre cei doi suspecţi în atacul armat dintr-o şcoală din Colorado este o minoră

Replica API 10 mai 2019 | 00:00 407

Unul dintre cei doi suspecţi în atacul cu focuri de armă care a avut loc marţi într-o şcoală de lângă oraşul american Denver, statul Colorado, şi care s-a soldat cu un mort şi opt răniţi este o minoră, a anunţat poliţia la o zi după atac, informează AFP.

Iniţial, şeriful comitatului Douglas a anunţat că a arestat doi băieţi, ambii elevi ai şcolii STEM din localitatea Highlands Ranch: unul de 18 ani, altul minor.

De fapt, este vorba de o minoră, a precizat miercuri dimineaţa, în cadrul unei conferinţe de presă, şeriful Tony Spurlock, care a declarat că echipa lui a fost indusă în eroare de "aparenţa" suspectei, înainte să discute cu aceasta.

De asemenea, el a informat că trei dintre cei opt elevi răniţi cu focuri de armă se află în continuare la terapie intensivă în spitale din regiune, în timp ce ceilalţi au fost externaţi.

Numele liceanului de 18 ani care a murit va fi comunicat mai târziu. Potrivit autorităţilor, el urma să părăsească instituţia de învăţământ "în trei zile", la finalul anului şcolar.

Şeriful Spurlock a dat, în timpul conferinţei de presă, câteva detalii cu privire la arestarea celor doi suspecţi, dintre care unul a fost neutralizat de "agentul se securitate înarmat" al şcolii, înainte ca poliţia să ajungă "în două minute" la faţa locului. "Noi nu am avut un schimb de focuri cu ei", a subliniat el.

Au fost confiscate două pistoale, a mai spus şeriful, subliniind că ancheta continuă în colaborare cu Poliţia Federală (FBI). În special conturile de pe reţelele sociale, telefoanele şi computerele celor doi suspecţi sunt analizate pentru a fi găsit motivul gestului lor.

Suspectul major ar urma să fie prezentat unui tribunal miercuri după-amiaza, pentru audierea de inculpare.

Guvernatorul democrat al statului Colorado, Jared Polis, a denunţat în cadrul aceleiaşi conferinţe de presă "un act de violenţă gratuit de tipul celor cu care America se confruntă prea des". Statul pe care el îl conduce a comemorat recent 20 de ani de la măcelul de la liceul din Columbine, unde, la 20 aprilie 1999, doi elevi de 17 şi 18 ani au ucis 12 dintre colegii lor şi un profesor, înainte de a se sinucide.

AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Cauza atacului poate sa fie usor de ghicit ! Elevi care sunt luati in bataie de joc de ceilalti colei, injurati, jigniti si care ajung la saturatie ! In aceste comunitati trebuie sa aiba un cuvant important de spus psihologul scolii si cadrele didactice care asigura educarea lor !
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212