REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.6° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
18.6° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

SUA vor ajuta Marea Britanie post-Brexit printr-un acord comercial, afirmă John Bolton la Londra

SUA vor ajuta Marea Britanie post-Brexit printr-un acord comercial, afirmă John Bolton la Londra

Replica API 13 august 2019 | 00:00 287

John Bolton

Preşedintele american Donald Trump doreşte ca ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană să fie un succes, pe care Statele Unite îl vor sprijini printr-un acord bilateral de liber schimb, a subliniat consilierul pentru securitate al Casei Albe, John Bolton, în discuţiile purtate luni cu responsabili britanici, transmite Reuters.

În contextul în care Marea Britanie se pregăteşte să se retragă din UE pe 31 octombrie, numeroşi diplomaţi se aşteaptă ca Regatul Unit să devină tot mai dependent de Statele Unite.

John Bolton, care se află timp de două zile la Londra pentru discuţii cu oficiali britanici, încearcă o îmbunătăţire a relaţiilor bilaterale în mandatul prim-ministrului Boris Johnson, după ce acestea au cunoscut momente tensionate între Trump şi fostul premier Theresa May.

Un mesaj central transmis de Bolton este acela că Statele Unite vor ajuta la atenuarea consecinţelor Brexit-ului printr-un acord de liber schimb aflat în curs de negociere de reprezentantul pentru comerţ al SUA, Robert Lighthizer, şi omoloaga sa britanică, Liz Truss.

Descriind mesajul lui Bolton către responsabilii britanici, un oficial de rang înalt al administraţiei Trump a declarat că preşedintele american 'vrea să vadă o ieşire britanică încununată de succes din Uniunea Europeană' şi că un acord comercial va ajuta Marea Britanie. AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272