Sud-africanul Pieter-Steph du Toit, cel mai bun rugbyst al planetei în 2024
Sud-africanul Pieter-Steph du Toit, cel mai bun rugbyst al planetei în 2024
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestSud-africanul Pieter-Step du Toit a fost desemnat cel mai bun jucător de rugby în XV al planetei în 2024, duminică, la Monaco, în cadrul ceremoniei organizate de federaţia internaţională a sportului cu balonul oval, World Rugby.
Du Toit, câştigător al puternicului turneu Rugby Championship din Emisfera sudică în acest an, a fost recompensat pentru a doua oară în cariera sa cu acest trofeu, pe care l-a mai primit în 2019.
La feminin, cea mai bună jucătoare a planetei a fost desemnată englezoaica Ellie Kldunne, autoarea a 14 eseuri în 10 meciuri disputate, sublinind dominaţia "Red Roses" în rugby-ul mondial, cu un an înaintea Cupei Mondiale care va avea loc în Anglia.
Trofeul rezervat "revelaţiei anului" le-a revenit neozeelandezului Wallace Sititi şi irlandezei Erin King.
Francezul Antoine Dupont a fost desemnat, la rândul său, cel mai bun jucător de rugby în VII, după ce a devenit anul acesta campion olimpic cu selecţionata ţării sale, la Jocurile de la Paris.
Dupont a devenit cu această ocazie primul jucător din istorie care cucereşte trofeul de cel mai bun jucător al lumii atât la rugby în XV, cât şi la rugby în VII, la masculin.
Titlul de cea mai bună jucătoare de rugby în VII a revenit australiencei Maddison Levi, citează Agerpres.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
10.1° Constanța 












