REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.3° Constanța Dum., 19 Mai 2024
Anul XX Nr. 6734
11.3° Constanța Duminică, 19 Mai 2024 Anul XX Nr. 6734
 

Sunt sănătoase băuturile pentru sportivi? Ce spun specialiștii despre consumul lor

Sunt sănătoase băuturile pentru sportivi? Ce spun specialiștii despre consumul lor

A.F. 24 iulie 2023 | 00:00 197

Chuck Schumer, liderul democrat din Senatul SUA, a cerut Administrației pentru Alimente și Medicamente a Statelor Unite să investigheze nivelul de cofeină din băuturile energizante ale unei companii cunoscute. De aici și până la întrebarea cât de sănătoase sunt băuturile pentru sportivi nu a mai fost decât un pas.

Sunt sanatoase bauturile pentru sportivi? Ce spun specialistii despre consumul lor

Decizia politicianului vine în urma eforturilor de marketing ale companiei pentru a-i determina pe copii să consume produsele. Un analist medical a explicat diferența dintre băuturile pentru sportivi și cele energizante. Desigur, specialistul a dat și verdictul la întrebarea: „Sunt bune sau dăunătoare pentru organism?“.

Cât de sănătoase sunt băuturile pentru sportivi

Produsul care l-a îngrijorat pe Shumer este vândut în cutii și conține 200 de miligrame de cofeină la 340,188 de grame. Această valoare este egală cu nivelul de cofeină care se găsește în aproape 2 doze de energizant sau 6 doze de suc carbogazos.

În plus, compania care vinde băuturile pentru sportivi comercializează și un alt produs care este similar ca aspect cu cel pentru copii, dar care însă nu conține cofeină. Acesta este, de fapt, motivul pentru care liderul majorității din Senatul SUA a declarat: „este posibil ca lichidul din aceste cutii să fie ingerat de copii, fără ca părinții să fie conștienți“.

Această situație creată a ridicat multe întrebări în legătură cu băuturile pentru sportivi, inclusiv asupra ingredientelor lor, iar cofeina se numără printre ele. Are nevoie cineva de băuturile pentru sportivi, dar și cine ar trebui să stea departe de ele? La ce ar trebui părinții să fie atenți atunci când se gândesc să le cumpere copiilor lor astfel de produse?

Este mai bine să achiziționezi produse gata preparate sau să iei pudră energizantă cu electroliți și să o pregătești chiar tu? Ce alte detalii ar trebui să aibă în minte oamenii, inclusiv atleții?

Diferența dintre băuturile pentru sportivi și energizante

Dr. Leana Wen, profesor la Institutul Milken al Școlii de Sănătate Publică din Universitatea „George Washington“, a explicat diferența dintre băuturile pentru sportivi și băuturile energizante.

„Băuturile pentru sportivi sunt băuturi îmbunătățite cu electroliți. Scopul lor principal este de a reface apa și electroliții care se pierd în timpul exercițiilor intense și prin transpirație. Acestea vor conține electroliți precum sodiu, potasiu, calciu și magneziu. Multe sunt pe bază de carbohidrați, cu adaos de zaharuri precum fructoza, glucoza și zaharoza. Uneori conțin cofeină“, a declarat specialista într-un interviu pentru CNN.

Despre celelalte produse, Leana Wen a spus: „Băuturile energizante conțin o cantitate mare de cofeină. Multe dintre ele au și alți stimulenți legali, cum ar fi: taurine, guarana și L-carnitină“. Ulterior, doctorița a mai subliniat că energizantele ar putea reduce oboseala și pot îmbunătăți performanța, însă, pe un termen scurt.

Energizantele nu sunt băuturi pentru sport, susțin specialiștii. În plus, cele dintâi nu ar trebui folosite atunci când scopul este de a completa electroliții și fluidele în organism.

Cine are nevoie de băuturile pentru sportivi

Răspunsul oferit de Leana Wen la această întrebare este următorul: „Cei mai mulți oameni nu au nevoie de băuturi sportive. Apa este suficientă pentru hidratare, iar produsele pe care oamenii le mănâncă au electroliții de care ei au nevoie. Sportivii care se angajează în activități ușoare până la moderate și copiii care se joacă sau se angajează în sporturi după școală nu au nevoie de băuturi suplimentare de înlocuire a electroliților“, citează stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
242243261637
5/49
301227152521
joker
18419468