REPLICA ONLINE CONSTANTA

14° ConstanÈ›a Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
14° ConstanÈ›a Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

Suntem din ce în ce mai puţini: sub 20 de milioane de locuitori. Câţi dintre români mai muncesc

Suntem din ce în ce mai puţini: sub 20 de milioane de locuitori. Câţi dintre români mai muncesc

Replica API 1 iulie 2014 | 00:00 144

Statistică INS

Statistică INS

An de an, Institutul Naţional de Statistică publică rapoarte deloc diferite în ceea ce priveşte concluziile: suntem din ce în ce mai puţini. Potrivit INS, populaţia rezidentă a României a scăzut la 1 ianuarie 2014 cu 0,4% faţă de 1 ianuarie anul trecut, coborând sub pragul de 20 milioane de locuitori, respectiv la 19,94 milioane de persoane, aproape 57% din locuitori având vârste cuprinse între 25 şi 64 de ani. Cauza principală a acestei scăderi o reprezintă sporul natural negativ, de minus 70.812 de persoane, se arată într-un comunicat al INS.

Din perspectiva structurii pe sexe, 48,8% din populaţie este de sex masculin, adică 9,73 milioane de persoane, situaţie similară cu cea de la începutul anului trecut. Din totalul populaţiei, 56,6% sunt persoane cu vârsta cuprinsă între 25 şi 64 de ani, iar 16,5% dintre locuitori au peste 65 de ani. Locuitorii cu vârste de până la 14 ani reprezintă 15,5% din populatie, iar cei cu vârsta cuprinsă între 15 şi 24 de ani reprezintă 11,4% din total. Comparativ cu 1 ianuarie 2013, numărul populaţiei a scăzut atât pentru persoanele de sex masculin, cât şi pentru cele de sex feminin. Tot de la INS aflăm veşti proaste şi în ceea ce priveşte câmpul muncii. Peste un sfert dintre şomerii înregistraţi în primul trimestru al acestui an sunt tineri care au între 15 şi 24 de ani, categorie de vârstă care a înregistrat cel mai ridicat nivel al ratei şomajului, respectiv 25,7%. Potrivit INS, rata de ocupare a populaţiei în vârstă de 20-64 ani a fost de 64,2%, la o distanţă de 5,8 puncte procentuale faţă de ţinta naţională de 70 la suă stabilită în contextul Strategiei Europa 2020. În primul trimestru, populaţia activă a României a fost de 9.058.000 de persoane, dintre care, 8.402.000 erau ocupate şi 656.000 şomeri. În ce priveşte ocuparea, din cercetare rezultă că rata în rândul populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost de 59,5 la sută, gradul de ocupare fiind mai mare pentru bărbaţi (66,9 la sută, faţă de 52 la sută pentru femei) şi pentru persoanele din mediul urban (59,6 la sută faţă de 59,4 la sută în mediul rural). Sursa datelor o constituie Cercetarea statistică asupra forţei de muncă în gospodării (AMIGO) care se realizează trimestrial, în conformitate cu Regulamentul Consiliului şi Parlamentului European nr. 577/1998 cu privire la organizarea unei anchete statistice selective asupra forţei de muncă în Comunitatea Europeană.

Marius Florian VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272