REPLICA ONLINE CONSTANTA

7.4° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
7.4° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Supercupa României: Când și unde va avea loc meciul dintre CFR Cluj și FCSB

Supercupa României: Când și unde va avea loc meciul dintre CFR Cluj și FCSB

Replica API 19 martie 2021 | 00:00 1426

Comitetul Executiv al FRF a aprobat, joi, data de disputare a Supercupei României, astfel că meciul dintre campioana CFR Cluj şi deţinătoarea Cupei, FCSB, va avea loc în 15 aprilie, pe stadionul Ilie Oană din Ploieşti.

Ora de start a jocului va fi stabilită şi comunicată ulterior, potrivit News.ro.

Cele două cluburi ocupă primele poziţii în actualul sezon al Ligii 1, aflându-se la egalitate de puncte. Acestea au meci direct, în returul campionatului, vineri. Partida va începe de la ora 20:30 și va fi LiveText pe HotNews.ro.

Alte decizii ale Comitetului Executiv al FRF:

Aprobă cu unanimitate de voturi Hotărârea Comitetului de Urgenţă al FRF nr. 3 din 10.03.2021.

Aprobă cu unanimitate de voturi costuri aferente jocului dintre echipele naţionale de seniori ale Islandei şi României ce va avea loc la data de 2 septembrie 2021.

Aprobă cu unanimitate de voturi costurile aferente participării Echipei naţionale U21 la competiţia UEFA EURO U21 în perioada 21- 31 martie 2021.

Aprobă cu unanimitate de voturi modificarea componenţei nominale a Comisiei de Apel pentru acordarea licenţei cluburilor, urmând ca aceasta să îşi desfăşoare activitatea în următoarea componenţă: Magdalena Filip (avocat – Preşedinte), Alina Marin (avocat – Vicepreşedinte), Cosmin Marcu (avocat – Membru), Marius Tănasă (avocat – Membru), Ştefan Zucă (auditor – Membru).

Aprobă cu unanimitate de voturi Regulamentul privind condiţiile de participare la Campionatul Naţional Liga a 2-a cu menţiunea că pentru personalul care are dreptul de a lua loc pe banca tehnică (art. 37 alin.1) contractele trebuie să fie valabile până la finalul sezonului în curs.

Avizează cu unanimitate de voturi Statutul AJF Vâlcea.

Aprobă cu majoritate de voturi propunerea de modificare a art. 2 alin 6 din RSTJF privind fotbalul feminin.

Aprobă cu unanimitate de voturi Planul de pregătire al lotului olimpic de fotbal.

Aprobă cu unanimitate de voturi propunerea Comisiei de Fotbal Feminin de acordare a unui sprijin financiar către cluburile de fotbal feminin.

Aprobă cu unanimitate de voturi fondul total de premiere ce urmează a fi acordat cluburilor participante în faza naţională a Cupei României, precum şi premiile acordate fiecărei echipe participante la o anumită fază a competiţiei, conform propunerii Departamentului Competiţii.

Ia act că baremurile de arbitraj pentru competiţiile de fotbal feminin astfel cum au fost modificate se aplică exclusiv pentru jocurile din cadrul Ligii I a Campionatului Naţional de fotbal feminin, respectiv arbitru – 200 lei, arbitru asistent – 150 de lei şi observatorul de joc – 100 de lei. Pentru celelalte categorii competiţionale baremurile rămân nemodificate, respectiv arbitru – 120 de lei, arbitru asistent – 80 de lei şi observatorul de joc – 50 de lei, scrie hotnews.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212