Superliga – play-off: U Cluj şi Rapid au încheiat sezonul cu o remiză, scor 2-2
Superliga – play-off: U Cluj şi Rapid au încheiat sezonul cu o remiză, scor 2-2
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestEchipa Universitatea Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă, pe teren propriu, scor 2-2, cu formaţia bucureşteană Rapid, în ultima etapă din play-off-ul Superligii.
Prima ocazie a meciului a aparţinut gazdelor, în minutul 13, când Mamadou Thiam a şutat, Stolz a respins greşit şi Denis Ciobotariu a scos de pe linia porţii. După numai patru minute Tobias Christensen a lovit bara transversală cu un şut de la marginea careului. În minutul 35 Rapid a primit un penalti, la un henţ al lui Iulian Cristea, şi Burmaz a deschis scorul în minutul 36, transformând lovitura de pedeapsă. Reacţia gazdelor a fost una foarte bună. Masoero a restabilit egalitatea, în minutul 39, iar Braun a deviat în propria poartă o centrare a lui Blănuţă, în minutul 45+2, iar clujenii au intrat cu avantaj la pauză.
În partea secundă giuleştenii au egalat prin Petrila şi meciul s-a terminat la egalitate, scor 2-2.
Universitatea Cluj are 39 de puncte şi e pe locul 3 în clasament, cu un punct peste CS Universitatea Craiova. Rapid a ajuns la 33 de puncte şi se clasează pe locul 5 în acest moment.
U CLUJ: Lefter – Oancea (R. Silaghi 72), Masoero, I. Cristea (Ov. Popescu 82), Artean – D. Codrea (Oaidă 80), D. Nistor – Macalou, Fabry (B. Mitrea 72), M. Thiam – Blănuţă. ANTRENOR Ioan Ovidiu Sabău
RAPID: Stolz – Cr. Manea, D. Ciobotariu, Bădescu, Braun (Onea 80) – Grameni (S. Banu 80), Vulturar, T. Christensen – Al. Dobre (A. Şucu 90+3 ), Burmaz (Niculcea 90+3), R. Pop (Petrila 54). ANTRENOR Octavian Chihaia
Cartonaşe galbene: D. Codrea 71 / R. Pop 42, Stolz 89, T. Christensen 90+3
Arbitri: George Găman - Adrian Vornicu, Daniel Ilinca
Arbitri VAR: Rareş Vidican - Marius Omuţ
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
9° Constanța 













