REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.2° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.2° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Superliga – play-out: Debut cu stângul pentru Dorinel Munteanu pe banca lui Sepsi OSK, 0-2 cu FC Hermannstadt

Superliga – play-out: Debut cu stângul pentru Dorinel Munteanu pe banca lui Sepsi OSK, 0-2 cu FC Hermannstadt

Virgil STOIAN 29 martie 2025 | 00:00 274

Echipa FC Hermannstadt a învins vineri seara, în deplasare, scor 2-0, formaţia Sepsi OSK, în etapa a doua din play-out-ul Superligii. A fost primul meci al antrenorului Dorinel Munteanu pe banca gazdelor.

Superliga – play-out: Debut cu stangul pentru Dorinel Munteanu pe banca lui Sepsi OSK, 0-2 cu FC Hermannstadt

Sepsi a fost echipa cu prima ocazie importantă a partidei, Marius Coman şutând în portar, în minutul 5. În minutul 12 Neguţ a fost faultat în careu de Kallaku, dar după consultarea VAR, arbitrul Horaţiu Feşnic a decis că a fost atac la minge şi nu a acordat nimic.  Sibienii au deschis totuşi scorul în minutul 23, prin Ionuţ Stoica, la o greşeală uluitoare a lui Niczuly, iar în minutul 45+2 Murgia a înscris un gol superb, cu un şut din afara careului. În partea secundă elevii lui Dorinel Munteanu nu au reuşit să pună în pericol real poarta lui Căbuz, iar Hermannstadt s-a impus cu 2-0.

Echipa lui Măldărăşanu este prima în play-out, cu 25 de puncte, în vreme ce Sepsi are 21 de puncte şi ocupă, momentan, poziţia a treia.

SEPSI: Niczuly – Haruţ, Ninaj, Oteliţă, Fl. Ştefan (Skkorup 76) – Kallaku (El Sawy 57), C. Matei (Drăghiceanu 72), Sota Mino (Debeljuh 75) – Neskovic, Oberlin, M. Coman (A. Dumitrescu 57). ANTRENOR: Dorinel Munteanu

HERMANNSTADT: Căbuz – S. Balaure, Căpuşă, Ionuţ Stoica, Bejan (V. Găman 89), Tiago Goncalves – R. Popescu (Ianis Stoica 66), A. Ivanov, Murgia – Neguţ (S. Buş 76), A. Chiţu (Biceanu 65). ANTRENOR: Marius Măldărăşanu

Cartonaşe galbene: Haruţ 29, Oberlin 79 / Bejan 43, Neguţ 54

Arbitri: Horaţiu Feşnic - Alexandru Cerei, Marius Marica

Arbitri VAR: Sorin Costreie - Iuliana Demetrescu

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere