REPLICA ONLINE CONSTANTA

14° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
14° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

Suporterii dinamovişti anunţă că virează 1 milion de lei pentru salariile jucătorilor

Suporterii dinamovişti anunţă că virează 1 milion de lei pentru salariile jucătorilor

Replica API 18 decembrie 2020 | 00:00 1052

Suporterii echipei de fotbal Dinamo au anunţat joi că vor vira în conturile clubului suma de 1 milion de lei, prin intermediul programului socios Doar Dinamo Bucureşti, pentru plata salariilor restante ale fotbaliştilor.

"Astăzi, joi, 17 decembrie, DDB va vira în contul clubului Dinamo 1.000.000 RON. Transferul vine în urma votului exprimat săptămâna trecută pe platforma DDB, în care membrii cotizanţi au aprobat propunerea cu o majoritate covârşitoare. Banii vor fi viraţi cu titlu de împrumut, iar acesta va fi garantat din drepturi TV. De ce această opţiune!? Pentru că nu ne putem permite să lăsăm nici măcar 1 Leu pe mâna celor care sunt majoritari acum la Dinamo! După cum ştiţi, spaniolii nu au acceptat propunerea DDB, 'bani VS acţiuni', propunere postată inclusiv pe această pagină, la momentul respectiv. Banii vor fi folosiţi pentru plata salariilor jucătorilor şi staff-ului", se arată într-un comunicat al PCH.

Suporterii consideră că în situaţia actuală în care actualul acţionar majoritar întârzie plata salariilor, achitarea angajamentelor către fotbalişti le revine lor.

"Având în vedere situaţia în care a fost adus clubul, de către un acţionar majoritar iresponsabil, a căzut în sarcina noastră ca Dinamo să îşi respecte angajamentele către cei care trudesc pentru el. Şi cum respectul naşte respect, jucătorii răspund, pe teren şi în afara lui, pe măsura eforturilor celor care îi susţin prin toate mijloacele şi sub toate formele posibile. Suporterii lui Dinamo sunt unici! Asta ne spun nouă, asta vă transmit, asta au declarat inclusiv presei din Spania! Împreună vom salva Dinamo, câinilor! Pentru a ne atinge însă obiectivul, este imperios necesar ca fiecare dintre noi să îşi facă partea!", precizează sursa citată.

În ultima perioadă clubul Dinamo se confruntă cu mari probleme financiare, existând restanţe la plata salariilor jucătorilor, antrenorilor şi celorlalţi angajaţi pe mai multe luni. Conducerea reprezentată de Pablo Cortacero a anunţat în mai multe rânduri că va achita salariile, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Din cauza acestor probleme, antrenorul Cosmin Contra a plecat de la echipă, iar mai mulţi jucători şi-au depus memorii la comisiile Federaţiei Române de Fotbal şi la FIFA pentru a deveni liberi de contract.

În acest context, spaniolul Alejandro Couto Lago a fost destituit, luni, din funcţia de director general al FC Dinamo Bucureşti, printr-o decizie a Consiliului de Administraţie.

Compania Benel International SA, reprezentată de spaniolul Pablo Cortacero, a devenit la jumătatea lunii august noul acţionar majoritar al clubului de fotbal Dinamo Bucureşti, scrie agerpres.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272