REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Mar., 30 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6715
17.4° Constanța Marți, 30 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6715
 

Suporterii Farului nu vor mai susţine nici o altă echipă locală şi au "înţepat" Viitorul Constanţa

Suporterii Farului nu vor mai susţine nici o altă echipă locală şi au "înţepat" Viitorul Constanţa

Replica API 13 mai 2013 | 00:00 86

Suporterii Farului au ajuns la capătul răbdării! Văzând că aceştia susţin sportul constănţean, mergând la meciurile de volei, handbal, rugby şi baschet ale echipelor locale, însă că în schimb nu primesc nici măcar un răspuns din partea autorităţilor competente, suporterii "rechinilor" au hotărât să nu mai susţină nici o formaţie susţinută de Consiliul Judeţean şi Local Constanţa. Totodată, Asociaţia Suporterilor "Farul Constanţa" a precizat prin intermediul unui comunicat că nu este de acord cu închirierea stadionului "Farul" pentru alte echipe fără oraş, făcând trimitere la Viitorul Constanţa. "Indiferent de soluţionarea pozitivă sau nu a revendicărilor noastre, am dori să anunţăm, de pe acum, că începând cu data de 10.05.2013, membrii Asociatia Suporterilor "Farul Constanta", cât şi asociaţii acesteia, nu vor mai participa la meciurile de "acasă" ale tuturor echipelor susţinute de către Consiliul Judeţean şi/sau Local Constanţa - indiferent de competiţiile în care acestea sunt sau vor fi angrenate - şi anume: handbal (masculin şi feminin); volei (masculin şi feminin), rugby şi baschet. Indiferent de pasiunile pe care le stârnesc aceste echipe şi de rezultatele pe care le obţin, acestea nu vor putea niciodată să fie apreciate la justa lor valoare, atât timp cât echipa de fotbal "numărul 1" a oraşului şi a judeţului se va desfiinţa sau se va zbate în anonimatul ligilor inferioare. Dorim să subliniem, încă o dată, faptul că nu suntem şi nici nu am fost de acord cu politica de închiriere a Stadionului "Farul" sau de permitere a desfăşurării de meciuri jucate de echipe fără oraş, fără suporteri şi fără identitate, indiferent de sumele care ar putea rotunji - pe moment - bugetul clubului. Pe cât de mult ne deranjează letargia şi pasivitatea altora, pe atât de mult ne motivează implicarea celor ce susţin cauza noastră. Astfel, vom continua aceste acţiuni de sensiblizare, pe durata nedeterminată, până vom realiza ceea ce ne-am propus! ÎMPREUNĂ VOM SALVA FARUL!!", se arată în comunicatul emis de Asociaţia Suporterilor "Farul Constanţa".

Sorin HULUBEI

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272