REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.4° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
15.4° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Surprinzătoarea recuperare a lui Brad Pitt: Din scaunul cu rotile pe covorul roşu la premiile Oscar

Surprinzătoarea recuperare a lui Brad Pitt: Din scaunul cu rotile pe covorul roşu la premiile Oscar

Replica API 1 mai 2021 | 00:00 814

Ultimele săptămâni nu au fost uşoare pentru Brad Pitt, care a avut probleme de sănătate şi care a primit noi acuzaţii din partea fostei soţii Angelina Jolie, însă celebrul actor a fost totuşi una din marile atracţii ale galei premiilor Oscar de duminică seară, relatează online ziarul spaniol ABC, citat de Agerpres.

Brad Pitt

foto: Profimedia

Actorul, cu tenul bronzat şi părul strâns lejer în coadă şi îmbrăcat într-un smoching desenat de el însuşi pentru firma Brioni, s-a prezentat pe covorul roşu radios şi a făcut să dispară orice temeri legate de starea sa de sănătate.

În urmă cu câteva zile, el a fost văzut ieşind dintr-un centru medical în scaunul cu rotile. De fapt, el suferise o operaţie ... de extracţie a măselelor de minte.

La ceremonia premiilor Oscar, Brad s-a prezentat cu una dintre cele mai bune ţinute şi zâmbete ale sale, încântând fanii dar şi pe actriţa coreeană Youn Yuh-Jung, în vârstă de 73 de ani. Laureată cu Oscarul pentru rolul secundar, actriţa sud-coreeană şi Brad Pitt au fost protagoniştii unuia dintre cele mai amuzante momente ale serii.

Cum este obiceiul, actorul care a câştigat Oscarul pentru cel mai bun rol secundar la ediţia precedentă, în acest caz Brad Pitt, este însărcinat să-i înmâneze statueta celei mai bune actriţe secundare din actuala ediţie, decernat veteranei Youn Yuh-Jung.

Când a urcat pe scenă pentru a primi Oscarul acordat pentru interpretarea sa în filmul "Minari", actriţa nu a ezitat să-l complimenteze pe Brad Pitt.

"Mister Brad Pitt, în sfârşit!", a exclamat actriţa vizibil încântată de compania actorului. "Este o onoare să vă cunosc", a spus legenda cinematografiei sud-coreene având în spate o carieră de 50 de ani.

A fost pentru ea o seară de neuitat, având în vedere că a reuşit să-i "smulgă" Oscarul lui Glenn Close, nominalizată la aceeaşi categorie pentru cea de-a opta oară şi să primească preţioasa statuetă chiar de mâinile lui Brad Pitt.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272