REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.2° Constanța Mar., 30 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6715
13.2° Constanța Marți, 30 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6715
 

Sute de amenzi aplicate de poliţiştii locali la Constanţa

Sute de amenzi aplicate de poliţiştii locali la Constanţa

Replica API 4 mai 2017 | 00:00 221

Activitate intensă a polițiștilor locali în luna aprilie! Nu mai puțin de 519 sancțiuni au fost aplicate de oamenii legii pentru diferite nereguli depistate pe raza municipiului Constanța. Astfel, dintre acestea 351 au fost cele privind circulația pe drumurile publice: 261 pentru opriri/ staționări neregulmentare, 74 pentru cei care au intrat pe interzis, 16 pentru cei care dețineau vehicule cu tracțiune animală, iar ca și puncte de penalizare, au fost aplicate 782.

Totodată, au fost aplicate 48 de amenzi privind îmbunătățirea activității de gospodărire, protecție mediu, întreținere înfrumusețare a municipiul Constanța, 28 de amenzi privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, 71 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 3 amenzi privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, 9 amenzi privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2016, 2 privind transportul de persoane sau bunuri în regim de taxi și în regim de închiriere și 7 amenzi efectuarea transport public de persoane fara aviz de traseu. Valore totală a amenzilor a fost de 79536,5 lei. Nu au fost iertați nici cei care au parcat neregulamentar. Oamenii legii au înștiințat 272 de șoferi.

Diana NEAȚĂ

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272