REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
12.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

Sute de kilograme de calcan braconat, confiscat de Garda de Coastă

Sute de kilograme de calcan braconat, confiscat de Garda de Coastă

Replica API 3 mai 2012 | 00:00 103

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat, pe 1 mai, două ambarcaţiuni din Tulcea care pescuia ilegal calcan. Astfel, în urma unei informări de la SCOMAR, la aproximativ 2 mile marine travers de Grindul Chituc, o ambarcaţiune model Shaldag a Gărzii de Coastă a interceptat barcă pescărească din fibră de sticlă dotată cu motor Yamaha de 115 CP, în care se aflau doi bărbaţi din judeţul Tulcea. La bordul ambarcaţiunii au fost descoperite 85 kilograme de calcan şi un bidon cu 20 litri de motorină. Într-un alt caz, la aproximativ 3 mile marine travers de Periboina, a fost identificată o altă ambarcaţiune pescărească din fibră de sticlă cu motor ataşabil marca Yamaha de 80 CP, din care doi bărbaţi din Jurilovca pescuiseră 214 kilograme de calcan. În barcă au mai fost depistate 2 rachete de semanalizare model MK 8 şi un dispozitiv tip GPS. Întreaga cantitate de peşte, în greutate de aproximativ 300 de kilograme şi o valoare de 3.700 lei, a fost confiscată şi predată spre valorificare unei societăţi comerciale de profil. Poliţiştii de frontieră au confiscat şi ambarcaţiunile, motoarele de barcă ataşabile, dispozitivul GPS şi cele două rachete de semnalizare, bunuri evaluate la aproximativ 8.000 de euro, iar pe numele braconierilor au fost întocmite dosare penale.

Cristian ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272