REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.9° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
13.9° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Tânăra din Peştera, la care ambulanţa a ajuns după 4 ore, se simte bine

Tânăra din Peştera, la care ambulanţa a ajuns după 4 ore, se simte bine

Spitalizată

Replica API 22 decembrie 2012 | 00:00 410

Spitalizată

Tânăra din Peştera, la care ambulanţa a ajuns după 4 ore, se simte bine

Tânăra din localitatea Peştera, însărcinată în patru luni, care a avortat spontan, iar apoi a aşteptat patru ore ambulanţa, se simte bine. Ea a fost transportată şi internată la Spitalul Municipal Medgidia. Medicii spitalului şi-au dat tot interesul pentru a o stabiliza. "Pacienta este în afara oricărui pericol. Se află în stare foarte bună. Nu a suferit complicaţii", a declarat, pentru "Replica", Stere Buşu, directorul Spitalului Municipal Medgidia. Cu toate că starea psihică a pacientei nu are cum să fie bună, pentru că nu e uşor pentru o mamă să piardă un copil dorit, cel puţin ea va petrece sărbătorile acasă. "Pacienta e în stare foarte bună. Va trebui să mai stea câteva zile internată, dar pe 24 decembrie, cel târziu, cred că va fi acasă şi va putea petrece sărbătorile în familie", a declarat, pentru "Replica", Nicoleta Itu, asistentă şefă la Spitalul Municipal Medgidia.

Marieta ŞTEFAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere