Tânărul socialist Zohran Mamdani, favorit în alegerile de la New York
Tânărul socialist Zohran Mamdani, favorit în alegerile de la New York
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCel mai mare oraş din Statele Unite, New Yorkul începe sâmbătă să-şi aleagă noul primar, iar numele care putea ieşi din urne la 4 noiembrie este al lui Zohran Mamdani, în vârstă de 34 de ani, un ales local care provine din aripa stângă a Partidului Democrat.
În acest weekend începe votul antiicipat prin corespondenţă al tuturor newyorkezilor înscrişi pe listele elctorale şi care ale această cale în loc să de ducă la urne în ziua scrutinului.
După victoria sa surpriză în alegerile primare din iunie, Zohran Mamdani, care reprezintă cartierul popular Queens în Adunarea statului New York, este marele favorit.
Naturalizat american în 2018, acest fiu al unor intelectuali provenind din diaspora indiană - un musulman şi socialist revendicat - este un adversar aprig al lui Donald Trump, căruia-i denunţă politicile economică şi a migraţiei.
În acest megalopolis cu 8,5 milioane de locuitori, unul dintre cele mai scumpe din lume, el şi-a construit campania pe promisiunea unui oraş mai ”abordabil”, cu mai multe locuinţe cu chirie controlată, autobuze şi creşe gratuite.
Fostul guvernator al statului Andrew Cuomo, o figră a establishmentului democrat candidează împotriva acestuia ca independent, după ce a fost învins în alegerile primare de către tânătul său adversar.
Din partea republicanilor candidează Curtis Sliwa, în vârstă de 71 de ani. Trei sondaje realizate în ocombrie arată că Zohran Mamdani este creditat cu 46-52% în intenţiile de vot, cu 11-13 puncte procentuale mai mult decât Andrew Cuomo.
Curtis Sliwa se află mult în urma lor, cu 11-15% din intenţiile de vot. Joi, fostul guvernator a primit susţinerea primarului în exerciţiu, democratul Eric Adams, care a renunat să candideze la sfârşitul lui septembrie la vederea unor sondaje foarte puţin încurajatoare, după un mandat pătat de acuzaţii de corupţie.
O vreme adversari, cei doi îşi concentrază de-acum atacurile asupra celui pe care-l acuză de faptul că este ”anti-business”, ”un şarlatan care vinde vise” celor mai săraci şi care a devenit ”regele bobo (burghezi-boemi)”, potrivit news.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
9.4° Constanța 













