Tănase Barde: domnilor deputați, rezolvați situația terenurilor din Faleză. Video
Tănase Barde: domnilor deputați, rezolvați situația terenurilor din Faleză. Video
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestMai mulți politicieni și primari din țară, cât și parlamentari, și-au dat întâlnire joi, de la ora 11:00, în Sala „Remus Opreanu” a Palatului Administrativ, în cadrul unei ședințe de grad 0 privind dreptul de proprietate asupra domeniului public în zona costieră. Concret, vorbim despre terenurile pe care Statul Român, prin Apele Române, încearcă să le recupereze de la privați, de la oameni de bună credință. La eveniment a fost prezent și Tănase Barde, proprietarul unui teren situat în zona costieră-zona Casa Căsătoriilor-care a vorbit despre problemele create și a cerut sprijinul parlamentarilor, cărora le-a cerut să se implice în rezolvarea problemei.
”Eu am 60 de ani, sunt născut, crescut în Constanța. Niciodată terenul pe care eu îl dețin n-a fost în contact cu marea. Dimpotrivă, la baza lui, așa cum a spus domnul primar Chițac, e un zid făcut pe vremea lui Ceaușescu. Terenurile n-au cum să fie faleză. Domnii de la Apele Române se prevalează pe un studiu de la Institutul Geo Eco Mar. Păi, oameni buni, niciun studiu nu poate ține loc de lege. Eu nu contest competența celor care au făcut studiul, dar pentru orice om normal, nu trebuie să fii filozof, îți dai seama că definiția faleza este alta pentru cei care au făcut studiul decât definiția din lege. Ori, ce să vezi. Totuși, cred că în România definiția din lege contează.
Și eu n-am nimic împotrivă. Vă dau și o soluție. Statul Român poate decide, domnule, terenul tău e domeniu public. Foarte bine. Expropriați-mă! Expropriați-mă! Dați-mi banii la valoarea de piață și n-am nimic împotrivă. Faceți spațiu verde. Nu știu, să-l ia cei de la Apele Române, să facă ce știu, ce vor cu el. N-am nimic împotrivă. Dacă așa decide statul, asta e. Dar nu puteți să-mi confiscați terenul. Eu de șapte ani de zile nu mă pot folosi de acest teren, pe niște tertipuri care, după părerea mea, n-au nicio legătură cu legea. Există o decizie a Curții Constituționale care spune clar: pentru ca statul să fie proprietar pe un teren, nu este suficient să scrie în lege asta. Trebuie obținut legal, pe baza procedurilor legale.".”
Video 1:
Barde: domnilor deputați, mă aștept să vă implicați și să rezolvați această situație, pentru că atunci când ați preluat mandatul, ați depus un jurământ
"Aici problema este vorba de o funcționare defectuoasă a statului român. Așa ceva nu e posibil. Și vreau să închei mulțumindu-vă sincer pentru că mi-ați dat ocazia să vorbesc în fața unor oameni care poate contează în Statul Român.
Și vreau să vă mai spun, domnilor deputați, mă aștept să vă implicați și să rezolvați această situație, pentru că atunci când ați preluat mandatul, ați depus un jurământ. Și în acel moment, ați jurat cu mâna pe Biblie că veți apăra drepturile și libertățile cetățenilor acestei țări. Asta spune jurământul pe care l-ați depus. Eu astăzi, și membrii asociației din care fac parte, suntem în situația în care Statul român încalcă unul din drepturile fundamentale noastre: dreptul de proprietate.",a conchis Barde.
Video 2:
Menționăm că Tănase Barde este fost deputat în legislatura 1996-2000, ales în județul Constanța pe listele partidului PNȚCD. În 2012 a candidat din partea Alianței România Dreaptă (ARD), pentru un loc în Senat. Anterior, a fost membru în PD și bun prieten cu șeful de atunci al partidului, Vasile Blaga.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
18.8° Constanța 














