REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.2° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
14.2° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Tăriceanu nu ne vede bine după Paște: Ne ‘paște’ o recesiune fără precedent

Tăriceanu nu ne vede bine după Paște: Ne ‘paște’ o recesiune fără precedent

Replica API 10 aprilie 2020 | 23:04 1768

În situația în care, starea de urgență a fost prelungită cu încă 30 de zile, iar românii vor putea ieși din case abia după mijlocul lunii mai, se găsesc iată și politiceni care nu sunt de acord cu măsurile Executivului și vor ca activitatea să fie reluată chiar luna aceasta, după Paște.

Critica vine din partea Legislativului de această dată, în speță, din partea președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, care vrea „să fie printre primii care spune că trebuie să ne reîntoarcem la muncă”.

Călin Popescu Tăriceanu

„Am fost unul dintre primii care am spus că este nevoie de izolare la domiciliu ca măsură de limitare a răspândirii virusului. Nu pentru că aş fi doctor, ci pentru că am văzut ce au făcut alţii la care pandemia era cu un pas sau doi în faţa noastră. Guvernanţii noştri au luat măsura târziu, ceea ce a produs probabil alte zeci de focare de infecţie. Vreau să fiu tot printre primii care spune că trebuie să ne reîntoarcem la muncă. Nu spun că trebuie să ne reîntoarcem mâine, dar spun că trebuie să ne facem planuri să ne reîntoarcem cât mai curând. Mă enervează că guvernanţii refuză orice discuţie pe acest subiect: care sunt cele mai bune măsuri pe care le putem lua pentru ca după Paşte să ne întoarcem, poate treptat, la muncă?”, a scris Călin Popescu Tăriceanu, pe Facebook.

Nu vreau să-mi închipui că sunt atât de cinici încât să ne oprească să mergem la muncă doar pentru că nu sunt capabili să găsească măşti

Liderul ALDE a criticat Guvernul și pentru faptul că nu este în stare să ofere măști românilor la un preț decent și că se folosesc în acest sens, de lipsa lor sau prețul ridicat de pe piață, pentru a îndemna românii să stea în case și să nu meargă la muncă. „Pentru ca noi să ieşim din case şi la muncă, guvernanţii trebuie (…) să se asigure că putem să cumpărăm, la un preţ decent, măşti de protecţie. Ar fi frumos să ni le pună ei la dispoziţie, măcar până la chenzină, dar nu avem aşteptări de la ei. Mai ţineţi minte cum ne spuneau la începutul crizei că măştile de protecţie trebuie să le purtăm doar dacă avem simptome, iar în rest nu trebuie să le purtăm, pentru că nu ne protejează? (…) Pentru că nu aveau măşti să dea personalului medical! Acum firmele lor şi ale prietenilor lor au început să aducă materiale de protecţie şi…surpriză! – măştile sunt foarte bune pentru protecţie personală. Atâta doar că ele se vând la un preţ echivalent greutăţii lor în aur! Nu vreau să-mi închipui că sunt atât de cinici încât să ne oprească să mergem la muncă doar pentru că nu sunt capabili să găsească măşti”, a mai spus Tăriceanu.

Orban/Tăriceanu

Orban: Patru milioane de măști vor ajunge în România în perioada următoare

Premierul României, Ludovic Orban a spus că vor ajunge pe teriotoriul României până pe data de 19 aprilie, aproximativ patru milioane de măști. „Avem de primit în umătoarea perioadă o cantitate importantă de măști FFP2 și FFP3. E în curs de aducere în țară a două milioane de măști și un alt transport, în jur de 19 aprilie, alte două milioane de măști, declarase premierul, pe data de 5 aprilie. Acesta a vorbit și despre obligativitatea purtării măștilor, mai ales că în mai multe județe din România s-a luat această măsură. „Nu poți să impui această obligativitate atât timp cât nu există capacitate de protecție și posibilitatea de a achiziționa la prețuri decente cantități de măști necesare”, a mai spus Orban.

Călin Popescu Tăriceanu, prim-ministru în perioada de început a crizei economice din 2008, vizionar în anul 2020

Călin Popescu Tăriceanu a fost prim-ministru al României în perioada 2004-2008, deci a asistat la începutul crizei economice mondiale din acea vreme. Mandatul său a expirat în decembrie 2008, chiar cu câteva luni după ce a început criza și pe teritoriul României. A fost urmat de Emil Boc, cel care a condus un Guvern, controversat și acum pentru măsurile de austeritate luate atunci. Deoarece are experiență în acest sens, liderul ALDE, a sugerat că dacă nu se reiau activitățile economice cât mai repede, țara noastră riscă să intre într-o perioadă de recesiune fără precedent. „Nu ştiu cum o să ne revenim dacă nu se reiau rapid activităţile. Activităţile trebuie reluate cu întreprinderile mici şi mijlocii. Trag un semnal de alarmă legat de pericolul grav care ne paşte de a plonja într-o recesiune fără precedent din care nu ştim cum o să ne revenim dacă nu se reiau rapid activităţile. Starea de urgenţă nu presupune că blocăm totul şi stăm paralizaţi”, mai spune Călin Popescu Tăriceanu.

Petruț IACOB

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
si pe tine ce recesiune te paste tu in ce tara guvernezi parca esi si tu cu Orban la guvernare usturoiul pute tare si tu osa ai voturi multe la locale hotomanule
0
1
Sa ii futem toate nevestele, cu toti cocoseii mei..Cucurigu..
0
1
stati in case spalativa pe maini ca noi sa furam fara probleme,acum 2 zile autostrada a1 de la sibiu spre sebes ara plina de trailere cu busteni de zburau spre haustria,la fel circula cisternele cu gaz din marea neagra,la fiecare 4 minute pleaca unul,dar noi stam in casa stam ca prostii,muie penele,muie iohanis
3
3
Are dreptate Tariceanu! Noi nu avem voie sa iesim din case, da aia pot pleca sa munceasca in Germania. PNL isto nenorociti
8
3
hai bre lasane la cat ati furat va ajunge 10 vieti .
5
2
ce-ar fi sa nu te mai dai tu stie-tot?Vinzi si tu din parcul ala auto al tau cateva"carute" iar cu banii aia sa rasufle mai usor spitalele din Rom.?Asa ma vei convinge ca-ti pasa
4
2
Nu cred ca are dreptate.
4
4
Sclavul profesionist si limbistul in cur nu ne vede bine pe noi, el este ok.
6
2
celmai bine ar fi sa dispari ba taricene in pirnaie,si averea furata confiscata.Apoi sa crapi!
8
3
In perioada pandemiei sa nu ridice salariu niciun parlament ar, sa taie pensiile speciale asta este adevarat a solidaritatea si corectitudine, ei stau acasa fara 75% indemnizatia intreaba si populatie se urca pe pe pereti
8
2
Ce ne-am face fara tine? Fara Mele, fara Base? Chiar, unde s-a ascuns Mele? Moooie baaahhh, nu va mai ajunge.
15
4

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218