Tarom îşi face divizie de chartere
Tarom îşi face divizie de chartere
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestOperatorul aerian naţional are, în sfârşit, un plan de management care-l va aduce pe profit în 2015, după cum declară reprezentanţii companiei. Protrivit directorului general executiv, Christian Heinzmann, Tarom ţinteşte să recâştige poziţia de lider al transportului aerian din România, reducerea pierderilor cu aproximativ 100 de milioane de euro anual (valabil pentru 2013 şi 2014), creşterea gradului mediu de încărcare (de la 65% cât este în prezent la 75% în 2015, adică cât media europeană) prin revizuirea rutelor, schimbarea platformei de rezervări (acest lucru se va întâmpla în următoarele luni, urmând a fi organizată o licitaţie), uniformizarea flotei (se poartă negocieri cu marii producători de aeronave pentru achiziţia de avioane de ultim tip), dar şi crearea unei companii-satelit, care să opereze doar curse charter atât pentru Tarom, cât şi pentru alţi operatori aerieni. Potrivit planului de management, prezentat recent de companie, numărul de pasageri estimat pentru anul acesta este de 2,3 milioane, iar pentru 2016, se aşteaptă să crească la 2,6 milioane. După calculele managementului Tarom, în 2015 compania va înregistra un profit de 92 de milioane de lei, iar în 2016 se aşteaptă 173 de milioane de lei, conform capital.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News