REPLICA ONLINE CONSTANTA

11° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
11° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Tăticii din Austria vor beneficia de un concediu de paternitate cu durata de o lună

Tăticii din Austria vor beneficia de un concediu de paternitate cu durata de o lună

Replica API 2 septembrie 2019 | 00:00 427

foto parents.com

Austria permite bărbaţilor să beneficieze, începând de duminică, de un concediu de paternitate cu durata de o lună, urmând astfel exemplul altor ţări occidentale, transmite AFP.

Orice angajat care va face o cerere de a pleca în concediu de paternitate va primi 700 de euro din partea oficiului de asistenţă socială. De această măsură, care a fost introdusă în anul 2017, au beneficiat până acum doar funcţionarii publici, în timp ce angajaţii din sectorul privat puteau refuza acest concediu.

Pentru a-i stimula pe bărbaţi să îşi ia concediu de paternitate, autorităţile de la Viena au condiţionat acordarea ajutoarelor financiare de luarea imediată a concediului după naşterea copilului. Propusă de social democraţi, măsura a fost susţinută şi de extrema dreaptă, în pofida rezistenţei mediului economic. De acest nou drept vor putea beneficia atât familiile adoptive cât şi cuplurile de lesbiene care au conceput un copil prin reproducere umană asistată medical precum şi cuplurile de homosexuali care adoptă un copil.

Legislaţia cu privire la acest subiect evoluează rapid la nivel internaţional, iar Uniunea Europeană a introdus în luna aprilie o normă minimă de 10 zile de concediu de paternitate, remunerat la nivelul zilelor de concediu de boală în fiecare stat membru.

În luna mai, tăticii de pe Wall Street au obţinut o victorie importantă după ce banca JPMorgan a acceptat să plătească cinci milioane de dolari salariaţilor masculini care se considerau victime ale discriminării de gen.

În Franţa, în luna septembrie 2018 un grup de 160 de personalităţi au semnat o petiţie în care cereau alinierea concediului de paternitate cu cel de maternitate. În prezent, o salariată din Franţa are dreptul la un concediu de maternitate de 16 săptămâni, dintre care opt sunt obligatorii, în timp ce un salariat nu beneficiază decât de un concediu de paternitate facultativ de 11 zile.

Spania a decis şi ea în primăvara acestui an să prelungească durata concediului de paternitate la două luni, aliniindu-se ţărilor scandinave care au cele mai generoase concedii de paternitate. În schimb, în Elveţia concediul de paternitate nu există.

AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212