REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.5° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.5° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Taxa pe țeavă mărește facturile la încălzire ale românilor care stau la bloc

Taxa pe țeavă mărește facturile la încălzire ale românilor care stau la bloc

Robert NENCIU 1 martie 2025 | 12:30 4147

Românii care stau la bloc, inclusiv cei care au centrale, plătesc facturi mai mari la încălzire din cauza țevilor de încălzire care trec prin apartamentul lor.

Taxa pe teava mareste facturile la incalzire ale romanilor care stau la bloc

Taxa pe țeavă mărește facturile la încălzire. Potrivit ordinului din 2024 al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei, românii care locuiesc la bloc sunt obligați să plătească o cotă comună de 50% din factura de energie a blocului pentru că țevile trec și prin apartamentul lor. În această taxă intră și costurile pentru încălzirea spațiilor comune ale blocului.

Ordinul ANRE prevede faptul că toate apartamentele trebuie să plătească o cotă parte la factura de energie termică, indiferent dacă sunt racordate sau nu la sistemul centralizat.

„Cantitatea de energie termică aferentă consumului comun de încălzire, repartizată proporțional cu cota indiviză conform prevederilor art. 14, se achită de către toți proprietarii/utilizatorii de apartamente/spații cu altă destinație decât cea de locuință din unitatea de calcul, indiferent dacă:

a) apartamentele sau spațiile cu altă destinație decât cea de locuință sunt sau nu conectate la SACET (sistemul centralizat – n.r.) sau la sursă locală;

b) există sau nu coloane de distribuție a încălzirii ce traversează apartamentele și/sau spațiile cu altă destinație decât cea de locuință și dacă acestea sunt sau nu izolate termic”, se menționează în ordinul ANRE.

Botoșănenii, la fel ca mulți alți români, sunt nemulțumiți de faptul că, deși s-au debranșat de la sistemul centralizat de încălzire, sunt obligați să plătească sume uriașe.

„De la 30 de lei, cam așa dădeam până acum, am ajuns să plătesc 80, enorm”, a spus un botoșănean, potrivit newsweek.ro.

„Este adevărat, concret, de la câțiva lei, au ajuns să plătească zeci de lei cei care sunt debranșați. Știu situația, vin o mulțime de reclamații și la noi. Protecția Consumatorului a venit și azi la noi în control. Nu sunt de acord cu modul de repartizare, dar este lege și trebuie să o aplicăm”, a declarat Bogdan Varasciuc, directorul Modern Calor, potrivit romaniatv.net.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Si ce e nou? Asa platim de cand ne-am pus centrala.
1
0
Asta se face de 10 ani la blocurile cu repartitoare.
2
0