REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Dum., 19 Mai 2024
Anul XX Nr. 6734
12.4° Constanța Duminică, 19 Mai 2024 Anul XX Nr. 6734
 

Taximetristul ajuns TRAFICANT de DROGURI, ÎNCARCERAT la Poarta Albă

Taximetristul ajuns TRAFICANT de DROGURI, ÎNCARCERAT la Poarta Albă

Replica API 13 martie 2021 | 23:09 5748

Dragoş Alexandru Şchiopu a fost încarcerat la penitenciarul Poarta Albă, urmând a executa o pedeapsă de 4 ani de închisoare, sub aspectul săvârșirii de complicitate la trafic de droguri de risc si mare risc. Acesta, împreună cu Claudiu Robert Pipoi puseseră la cale o afacere foarte bănoasă. Mai exact, cei doi s-au apucat de vândut droguri, canabis şi MDMA, după care, la aşa-zisa grupare au mai aderat şi alţii. Totul a ieşit la iveală în urma unui denunţ, iar ancheta a fost una „spumoasă”. În primă fază s-au apucat de vândut în cartierul Palas, după care s-au extins.

Cum au fost prinși cei doi

Totul a început în 2018, când, la DIICOT Constanța, a fost înregistrat apelul împotriva unui individ neidentificat, despre care se susținea că ar fi implicat în traficului cu canabis. A fost precizat faptul că omul locuiește în cartierul constănțean Palas, că vinde canabis în zona intersecției dintre străzile Anton Pann și Peneș Curcanul, respectiv pe străzile Soarelui și Theodor D. Speranția, că deține și conduce mai multe autovehicule, respectiv că pentru comunicații recurge în special la aplicația Telegram.

Interceptări, filaje și investigatori sub acoperire

Astfel, au urmat interceptări și au fost aduși investigatori sub acoperire, descoperindu-se că este vorba de mai multe persoane implicate, care vindeau canabis și MDMA. Au fost efectuate sute de tranzacții, în valoare de 30.000 de lei (spre exemplu) – către o singură persoană. Mai mult decât atât, unul dintre filaje a fost la un pas de a fi deconspirat, întrucât cei urmăriţi începuseră să bănuiască faptul că erau urmăriţi, motiv pentru care anchetatorii au renunțat. Însă, ancheta a continuat şi astfel a ieşit la iveală că cei doi făceau bani frumoşi din traficul de droguri, cu începere din zona Palas.

Dragoș Alexandru Șchiopu a fost condamnat la 4 ani de închisoare, pedeapsă pe care o va executa în Penitenciarul Poarta Albă.

Virgil STOIAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Era de treaba si dadea si bine la cantitate!!!
0
0
Un taximetrist in minus .
0
0
Trebuiesc reautorizati, toti!
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
242243261637
5/49
301227152521
joker
18419468