REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.4° Constanța Mar., 7 Mai 2024
Anul XX Nr. 6722
20.4° Constanța Marți, 7 Mai 2024 Anul XX Nr. 6722
 

Tecău şi Rojer şi-au aflat adversarii de la Turneul Campionilor

Tecău şi Rojer şi-au aflat adversarii de la Turneul Campionilor

Replica API 6 noiembrie 2019 | 00:00 475

Perechea alcătuită din tenismanul român Horia Tecău şi olandezul Jean-Julien Rojer va evolua în Grupa Max Mirnîi la Turneul Campionilor de la Londra, care va avea loc în perioada 10-17 noiembrie, potrivit tragerii la sorţi efectuate marţi.

Perechea româno-olandeză, cap de serie numărul şase, va înfrunta în arena O2 din Londra cuplul columbian Juan Sebastian Cabal/Robert Farah, numărul unu pe lista favoriţilor, perechea germană Kevin Krawietz/Andreas Mies, cap de serie numărul trei, şi dublul francez Pierre-Hugues Herbert/Nicolas Mahut, cap de serie numărul şapte.

Tecău şi Rojer vor participa pentru a patra oară la Turneul Campionilor, pe care l-au câştigat în 2015, când au terminat şi anul pe primul loc. Cei doi au mai jucat şi la ediţiile din 2014 şi 2017. Ambii jucători sunt la a şasea apariţie la Londra, după participări alături de alţi parteneri.

În acest an, Tecău şi partenerul său au cucerit titlul la turneul ATP Masters 1.000 de la Madrid, precum şi trofeul la Basel, jucând finale la Rotterdam şi Washington.

În Grupa Jonas Bjorkman au fost repartizate perechile Lukasz Kubot (Polonia)/Marcelo Melo (Brazilia), cap de serie numărul doi, Rajeev Ram (SUA)/Joe Salisbury (Marea Britanie), favorită numărul patru, Raven Klaasen (Africa de Sud)/Michael Venus (Noua Zeelandă), cap de serie numărul cinci, şi Ivan Dodig (Croaţia)/Filip Polasek (Slovacia), numărul opt pe lista capilor de serie.

Columbienii Cabal şi Robert Farah şi-au asigurat deja numărul unu în clasamentul mondial al perechilor la final de sezon au cinci titluri câştigate din şapte finale în 2019.

Tecău şi Rojer vor debuta la ediţia din acest an a turneului londonez luni, de la ora 14:00, contra germanilor Krawietz/Mies.

sursa: agerpres.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212