REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.2° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
14.2° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

Telefoane şi tablete furate de minori, amanetate "la promoţie"

Telefoane şi tablete furate de minori, amanetate "la promoţie"

Replica API 30 iunie 2014 | 00:00 133

Magazin spart cu şurubelniţa

Magazin spart cu şurubelniţa

Au spart un magazin GSM cu ajutorul unei şurubelniţe, iar bunurile furate le-au vândut cu sume derizorii. S-a întâmplat în Constanţa, pe raza Secţiei 5 Poliţie. Un minor este cercetat în stare de libertate, după ce a furat 20 de telefoane mobile şi 4 tablete. Minorul le-a spus oamenilor legii că "marfa" vândută la colţ de stradă a fost sustrasă cu ajutorul prietenilor. "Sâmbătă, 28 iunie a.c., ora 16.00, un echipaj de jandarmerie care se afla în misiune de asigurare a ordinii publice în municipiul Constanţa, pe bulevardul Mircea cel Batrân, a observat un tânăr care oferea spre vânzare trecătorilor, "la promoţie", mai multe telefoane mobile. La vederea militarilor, acesta a început să se agite, a făcut la stânga-mprejur şi a mărit ritmul de mers. A fost somat, s-a oprit şi i s-a făcut controlul corporal sumar şi al bunurilor pe care le deţinea", au spus jandarmii. Asupra lui N.A., de 14 ani, din Constanţa, jandarmii au găsit într-o pungă patru cutii ce conţineau telefoane mobile, cu accesoriile aferente. "Luat la întrebări, minorul a declarat că împreună cu mai mulţi prieteni au forţat uşa şi au sustras dintr-un magazin GSM, aflat în zona C.E.T., mai multe tablete şi telefoane mobile. De asemenea, a mai adăugat că au vândut tabletele la magazine tip amanet şi că în aceeaşi zi a mai vândut patru telefoane la preţul de 55 de lei", au adăugat oamenii legii. Jandarmii însoţiţi de poliţiştii de la Secţia 5, s-au deplasat la magazinul respectiv, au luat legătura cu proprietarul, care a declarat că în urmă cu o săptămână i-au dispărut din magazin mai multe tablete şi telefoane. Pe numele minorului au fost întocmite actele de constatare pentru fapta de furt calificat. Cercetările sunt continuate de către poliţiştii Secţiei 5, cu minorul în stare de libertate, totodată, efectuându-se demersuri în vederea recuperării integrale a prejudiciului. Pentru siguranţa cetăţenilor, Jandarmeria Română recomandă ca în situaţia în care observă persoane cu comportament antisocial sau sunt abordaţi de persoane necunoscute, cu scopuri obscure, să anunţe cel mai apropiat echipaj de ordine publică. Pentru solicitări, cetăţenii pot apela non-stop numărul unic de urgenţe 112.

Alexandra VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272