Temperaturi de până la 28 de grade, în octombrie. Cât mai ține vremea caldă
Temperaturi de până la 28 de grade, în octombrie. Cât mai ține vremea caldă
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestTemperaturile vor rămâne mult peste valorile obișnuite pentru această perioadă și ar putea ajunge la 27–28 de grade joi și vineri, în sudul țării, a anunțat Florinela Georgescu, director de prognoză al ANM. Ploile ar putea reveni la sfârșitul săptămânii viitoare, însă episodul va fi de scurtă durată, o răcire semnificativă fiind posibilă după 15 octombrie.
Până vineri, vremea va fi în general frumoasă, iar probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi redusă. Temperaturile maxime se vor situa, în general, între 19 și 26 de grade.
De miercuri, valorile de peste 25 de grade vor deveni tot mai frecvente, iar cele mai ridicate temperaturi sunt așteptate în sudul țării, spre finalul săptămânii.
„De miercuri chiar așteptăm tot mai multe valori care să depășească 25°, poate chiar să ajungă spre 27–28° joi, vineri, în partea de sud a țării”, a precizat directorul de prognoză al ANM.
Nopțile nu vor mai fi atât de reci în zonele depresionare, iar temperaturile minime se vor încadra între 4 și 12 grade, în condițiile în care presiunea atmosferică va începe să scadă treptat.
Schimbarea vremii ar putea aduce ploi în vestul țării începând de vineri. Sâmbătă și duminică, precipitațiile s-ar putea extinde în toate regiunile.
„Va fi însă un episod de scurtă durată. Ar putea urma o nouă perioadă de câteva zile, cu o vreme din nou frumoasă și temperaturi din nou în creștere”, a explicat aceasta.
După mijlocul lunii, însă, există indicii că vremea s-ar putea răci mai accentuat.
„Există semnalul ca după 15 octombrie răcirea să fie mai simțitoare și precipitațiile mai mult prezente pe arii din ce în ce mai extinse”, a declarat Florinela Georgescu, scrie digi24.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
18.8° Constanța 













.png_t.png)

