Tenis: Alexander Zverev a câştigat turneul Masters 1.000 de la Paris
Tenis: Alexander Zverev a câştigat turneul Masters 1.000 de la Paris
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestJucătorul german de tenis Alexander Zverev (3 ATP, favorit nr. 3) a câştigat duminică turneul ATP Masters 1.000 de la Paris, dotat cu premii totale în valoare de de 5.950.575 de euro, după ce l-a învins în finală pe francezul Ugo Humbert (18 ATP, favorit nr. 15) în două seturi simetrice, 6-2, 6-2.
Germanul, care a mai fost finalist la acest turneu în 2020 când a pierdut în faţa rusului Daniil Medvedev, s-a impus acum lejer, după o partidă de doar o oră şi un sfert, el reuşind 4 aşi, fără a face vreo dublă greşeală, francezul reuşind 3 aşi şi având patru duble greşeli.
Campion olimpic în 2021 la Tokyo, Zverev (27 ani) a cucerit la Paris al 23-lea său titlu în circuitul ATP, al 7-lea la un turneu de categorie Masters 1.000.
Ugo Humbert a disputat, în schimb, prima sa finală la această categorie, cea mai importantă după turneele de Mare Şlem, citează Agerpres.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
9° Constanța 













