Tenis: Bara, Todoni, Mitu şi Amariei, calificate în optimi la Heraklion
Tenis: Bara, Todoni, Mitu şi Amariei, calificate în optimi la Heraklion
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestJucătoarele române de tenis Irina Bara, Anca Todoni, Andreea Mitu şi Ilinca Amariei s-au calificat, miercuri, în optimile de finală ale turneului ITF de la Heraklion (Creta), dotat cu premii totale de 25.000 de dolari.
Bara (28 ani, 190 WTA), a doua favorită, s-a impus în faţa grecoaicei Dimitra Pavlou (19 ani, 434 WTA) cu 6-3, 6-0, după o oră şi 17 minute.
Anca Alexia Todoni (19 ani, 259 WTA), a patra favorită, a învins-o pe franţuzoaica Lucie Nguyen Tan (20 ani, 564 WTA), cu 6-1, 6-2, după o oră şi 16 minute de joc.
Mitu (32 ani, 280 WTA), cap de serie numărul şapte, a dispus de bosniaca Suana Tucakovic (19 ani, 830 WTA) cu 6-0, 6-1, în 58 de minute.
Ilinca Dalina Amariei (21 ani, 364 WTA) a trecut de germanca Mara Guth (20 ani, 583 WTA) cu 6-7 (5/7), 6-3, 6-2, după mai bine de trei ore de joc (3 h 07 min), în care adversara sa a făcut 14 duble greşeli.
La dublu, Amariei şi Todoni s-au calificat în sferturi, după 6-1, 6-4 cu favoritele numărul doi, Ivana Sebestova (Cehia)/Anastasia Zolotareva (Rusia).
În optimi, Mitu o va înfrunta pe Amariei, Todoni o va întâlni pe tânăra jucătoare marocană Aya El Aouni (18 ani, 1.105 WTA), iar Bara va primi replica italiencei Sofia Rocchetti (21 ani, 485 WTA), scrie Agerpres.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News