REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.1° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
10.1° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Tenis: Belinda Bencic, învingătoare în turneul WTA de la Charleston

Tenis: Belinda Bencic, învingătoare în turneul WTA de la Charleston

Replica API 12 aprilie 2022 | 00:00 556

Jucătoarea elveţiană de tenis Belinda Bencic, campioana olimpică de la Tokyo, a cucerit primul său titlu WTA pe zgură, impunându-se duminică în turneul de la Charleston (Statele Unite), dotat cu premii totale în valoare de 899.500 de dolari, în finala căruia a învins-o în trei seturi, 6-1, 5-7, 6-4, pe tunisianca Ons Jabeur.

Tenis: Belinda Bencic, învingătoare în turneul WTA de la Charleston

Belinda Bencic

Bencic, cap de serie numărul 10, s-a impus după 2 ore şi 35 minute de joc în faţa lui Jabeur, pe care reuşise să o învingă şi în precedenta lor întâlnire din circuitul profesionist, anul trecut la Madrid, scrie Agerpres.

Sâmbătă, în semifinale, Bencic a trecut în două seturi de rusoaica Ekaterina Alexandrova (6-4, 6-3), în timp ce Jabeur a dispus în trei seturi de americanca Amanda Anisimova (2-6, 6-1, 6-4). Ons Jabeur o eliminase în optimile de finală pe românca Irina Begu (6-2, 6-3).

Belinda Bencic confirmă astfel forma bună pe care o traversează în această primăvară, trecându-şi în palmares al şaselea trofeu din carieră, la o săptămână după ce a atins semifinalele la Miami, unde s-a înclinat în faţa japonezei Naomi Osaka.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere