REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.8° Constanța Lun., 6 Mai 2024
Anul XX Nr. 6721
9.8° Constanța Luni, 6 Mai 2024 Anul XX Nr. 6721
 

Tenis: Bianca Andreescu a abandonat după calificarea în sferturile de finală la Strasbourg

Tenis: Bianca Andreescu a abandonat după calificarea în sferturile de finală la Strasbourg

Replica API 27 mai 2021 | 00:00 1098

Jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu a abandonat după calificarea în sferturile de finală ale turneului feminin de tenis de la Strasbourg (Franţa), din cauza unei accidentări, informează site-ul WTA, scrie Agerpres.

Bianca Andreescu

Andreescu, favorita numărul 3 a acestei competiţii, de categoria WTA 250, dotată cu premii totale de 235.238 de dolari, a trecut marţi, în optimile de finală, cu 6-1, 6-4, de belgianca Maryna Zaneska (6-1, 6-4), dar la sfârşitul meciului a declarat forfait pentru restul turneului, acuzând dureri abdominale.

"Nu vreau să forţez înainte de Roland Garros. Nu vreau să-mi asum riscuri. Nu cred că este ceva serios, dar în trecut am avut o mulţime de probleme fizice şi uneori s-au agravat, aşa că vreau să învăţ din acele greşeli. Este foarte dezamăgitor să renunţ, dar tenisul pe care l-am produs aici a fost foarte bun", a declarat Andreescu, ocupata locului 7 în ierarhia mondială.

Luna trecută, reprezentanta "frunzei de arţar" a abandonat în finala turneului WTA 1.000 de la Miami, pe 3 aprilie, împotriva australiencei Ashleigh Barty, din cauza unei accidentări la piciorul drept. Ulterior, ea a fost testată pozitiv la Covid-19 şi a ratat participarea la turneul de la Madrid, organizat de Ion Ţiriac.

Victorioasă la US Open în 2019, Bianca Andreescu a fost absentă de pe terenurile de tenis o perioadă de 15 luni, din cauza unei accidentări la genunchi, urmată de criza generată de pandemia de coronavirus.

Jucătoarea canadiană, în vârstă de 20 ani, a revenit în competiţie în luna februarie, la Openul Australiei, unde a fost eliminată în turul al doilea de taiwaneza Su-wei Hsieh (cu 6-3, 6-2).

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212