REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
9.4° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Tenis: Brandon Nakashima, Jiri Lehecka şi Jack Draper, în semifinalele turneului ATP Next Gen

Tenis: Brandon Nakashima, Jiri Lehecka şi Jack Draper, în semifinalele turneului ATP Next Gen

A.F. 13 noiembrie 2022 | 00:00 505

Americanul Brandon Nakashima, cehul Jiri Lehecka şi britanicul Jack Draper s-au alăturat elveţianului Dominic Stricker în semifinalele turneului de tenis ATP Next Gen, care reuneşte la Milano cei mai buni tineri jucători din acest sezon.

Tenis: Brandon Nakashima, Jiri Lehecka şi Jack Draper, în semifinalele turneului ATP Next GenBrandon Nakashima

În semifinalele competiţiei dotate cu premii totale de 1,4 milioane de dolari, Dominic Stricker (111 ATP) îl va înfrunta pe Jiri Lehecka (74 ATP), pe care l-a învins anul acesta la Halle, în calificări, cu 3-6, 6-1, 6-4, scrie Agerpres.

În cealaltă semifinală, Brandon Nakashima (49 ATP) şi Jack Draper (41 ATP) vor fi adversari în premieră.

În meciurile de joi, Jiri Lehecka s-a impus în faţa italianului Matteo Arnaldi cu 4-3 (5), 4-1, 4-3 (4), în timp ce Brandon Nakashima, semifinalist şi anul trecut la Milano, a obţinut a treia victorie, în faţa italianului Francesco Passaro, cu 4-3 (4), 4-2, 4-1.

Şi Dominic Stricker a reuşit a treia victorie, în faţa taiwanezului Chun-Hsin Tseng, cu 4-2, 4-1, 4-2. Jack Draper a obţinut calificarea în semifinale după o victorie în faţa italianului Lorenzo Musetti, cu 4-1, 4-0, 4-3 (3).

Clasament final - Grupa Verde

1. Nakashima 3 victorii - 0 înfrângeri (9-2)
2. Lehecka 2-1 (6-3)
3. Passaro 1-2 (3-8)
4. Arnaldi 0-3 (4-9)

Clasament final - Grupa Roşie

1. Stricker 3-0 (9-2)
2. Draper 2-1 (6-4)
3. Musetti 1-2 (5-6)
4. Tseng 0-3 (1-9)

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere