REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
13.4° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Tenis: Carlos Alcaraz a primit trofeul rezervat numărului unu mondial la final de an

Tenis: Carlos Alcaraz a primit trofeul rezervat numărului unu mondial la final de an

A.F. 18 noiembrie 2022 | 00:00 225

Carlos Alcaraz a primit trofeul rezervat numărului unu mondial în circuitul profesionist de tenis la final de an, miercuri, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Torino, unde se desfăşoară în prezent Turneul Campionilor, competiţie la care spaniolul nu participă din cauza unei accidentări, informează AFP.

După titlul de Mare Şlem cucerit la US Open, în luna septembrie, Alcaraz a devenit, la 19 ani, cel mai tânăr jucător din istoria tenisului care a acces pe primul loc în clasamentul ATP. El s-a mai impus în acest sezon în turneele Masters 1.000 de la Miami şi Madrid, citează Agerpres.

Carlos Alcaraz va avea 19 ani şi 214 zile pe 5 decembrie, când ATP va da publicităţii ierarhia sa finală din acest an, după disputarea ultimelor turnee din 2022.

Anterior, cel mai tânăr tenisman care a încheiat anul pe primul loc a fost australianul Lleyton Hewitt, la 20 de ani şi 275 de zile, în 2001.

"Primirea acestui trofeu înseamnă foarte mult pentru mine. Să fac parte din istoria tenisului, alături de numeroase legende, este un sentiment incredibil", a declarat Alcaraz în cursul unei conferinţe de presă pe care a susţinut-o la Pala Alpitour din Torino.

Tânărul tenisman iberic şi-a exprimat totodată regretul că nu poate lua parte la actuala ediţie a Turneului Campionilor.

"Este un pic dezamăgitor că nu sunt aici pentru a juca. Mi-aş fi dorit cu adevărat să joc, însă astfel de lucruri, cum sunt accidentările, se întâmplă în viaţa unui jucător tenis. În acelaşi timp, sunt foarte fericit să pot ridica acest trofeu magnific. Este o mare reuşită şi toată munca dură pe care am depus-o este recompensată", a mai spus Alcaraz.

Liderul clasamentului ATP a precizat însă că face tot posibilul pentru a se recupera cât mai rapid în vederea Openului Australiei, primul turneu de Mare Şlem din sezon viitor, programat între 16 şi 29 ianuarie 2023 la Melbourne.

"Totul decurge bine, mă recuperez foarte rapid. Fac totul pentru a fi complet refăcut cât mai curând posibil. Voi fi pregătit pentru debutul sezonului, voi fi la 100%. Acum îmi voi lua câteva zile de vacanţă, pentru a mă deconecta puţin de tenis şi a mă odihni. Dar apoi îmi voi relua munca din intersezon, pentru a mă îmbunătăţi şi a începe Australian Open cât mai bine cu putinţă. Voi pleca în Australia în primele zile ale lunii ianuarie. Momentan, planul este să joc direct la Australian Open", a mai spus Carlos Alcaraz.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614