REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
14.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

Tenis: Iga Swiatek, calificare facilă în turul 2 la US Open

Tenis: Iga Swiatek, calificare facilă în turul 2 la US Open

Replica API 1 septembrie 2022 | 00:00 796

Poloneza Iga Swiatek, numărul unu mondial al tenisului feminin, a obţinut marţi o calificare facilă în turul 2 la US Open, învingând-o cu 6-3, 6-0 pe italianca Jasmine Paolini (56 WTA) după o oră şi 7 minute de joc, informează AFP.

Iga Swiatek

Următoarea adversară a lui Swiatek va fi americanca Sloane Stephens (51 WTA), laureată la Flushing Meadows în 2017, sau belgianca Greet Minnen (110 WTA).

După ce a fost irezistibilă în primăvară, cu 37 de victorii şi şase titluri consecutive, printre care Roland Garros în luna iunie, Swiatek nu a avut rezultate convingătoare la turneele de pregătire pe suprafaţă hard din această vară, fiind eliminată în optimi de finală la Toronto şi Cincinnati, citează Agerpres.

Acest succes categoric îi poate aduce încredere pentru campania sa la New York, unde nu a trecut niciodată de optimi de finală.

Tot marţi, altă jucătoare de top, belarusa Arina Sabalenka, locul 6 mondial, a dispus cu 6-1, 6-3 de Catherine Harrison (SUA, 243 WTA), adversară venită din calificări. Americanca Jessica Pegula, locul 8 WTA, s-a impus clar, cu 6-2, 6-2, în faţa elveţiencei Viktorija Golubic, locul 89 WTA, venită din calificări.

Cehoaica Linda Fruhvirtova, 167 WTA, şi ea venită din calificări, a eliminat-o cu 6-3, 6-4 pe chinezoaica Xinyu Wang (79 WTA).

În alt meci, estoniana Kaia Kanepi (34 WTA) a trecut de cehoaica Tereza Martincova (71 WTA) cu 7-6 (7/4), 6-3.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272