REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.1° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
10.1° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Tenis: Începând cu 2022, la Wimbledon se va juca şi în prima duminică

Tenis: Începând cu 2022, la Wimbledon se va juca şi în prima duminică

Replica API 29 aprilie 2021 | 00:00 1475

Turneul de tenis de la Wimbledon a renunţat la una din tradiţiile sale şi începând cu 2022 va programa partide şi în prima zi de duminică, cea dinaintea optimilor de finală, care până acum era liberă, transmite AFP, care îi citează pe organizatorii englezi, scrie Agerpres.

Tenis: Începând cu 2022, la Wimbledon se va juca şi în prima duminică

sursa foto: www.wimbledon.com

Wimbledon este singurul turneu de Grand Slam care respectă prima zi de duminică, cea dinaintea optimilor de finală, fază care se desfăşura integral în ziua de luni. Din 2022, partidele din optimi se vor juca pe durata a două zile.

Până în 1981, nu se juca duminica la Wimbledon, finala feminină fiind programată vinerea, urmată de cea masculină de sâmbăta.

Ian Hewitt, preşedintele All England Club, organizatorul Grand Slam-ului pe iarbă, a justificat decizia prin faptul că programarea tuturor meciurilor din optimi într-o singură zi ridică probleme importante, chiar dacă fanii apreciau acest sistem.

Turneul de la Wimbledon, care în 2020 a fost anulat din cauza pandemiei de coronavirus, este prevăzut în acest an între 28 iunie şi 11 iulie, iar organizatorii speră ca spectatorii să aibă acces în proporţie de 25% din capacitatea arenelor.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere