REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.5° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.5° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Tenis: Irina Begu, calificată în optimi la UniCredit Iași Open

Tenis: Irina Begu, calificată în optimi la UniCredit Iași Open

Virgil STOIAN 16 iulie 2025 | 00:00 420

Jucătoarea română de tenis Irina Begu s-a calificat, luni, în optimile de finală ale turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, în timp ce Miriam Bulgaru a pierdut în prima rundă.

Tenis: Irina Begu, calificata in optimi la UniCredit Iasi OpenIrina Begu

Begu (34 ani, 110 WTA), a șaptea favorită, a dispus de japoneza Nao Hibino (30 an, 175 WTA), cu 6-1, 6-2, după 69 de minute.

Begu are acum 2-1 în meciurile directe cu asiatica, ambele partide anterioare având loc în 2016. Românca s-a impus cu 6-2, 6-4 în sferturi la Florianopolis, iar Hibino a câștigat cu 6-4, 3-6, 6-3 în primul tur la Jocurile Olimpice de la Rio.

Begu și-a asigurat un cec de 3.624 de euro și 30 de puncte WTA, iar în optimi o va înfrunta pe câștigătoarea dintre Giulia Safina Popa (venită din calificări) și andorrana Victoria Jimenez Kasintseva.

Miriam Bulgaru (26 ani, 219 WTA) a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann (27 ani, 102 WTA), a șasea favorită, cu 1-6, 7-6 (7/2), 6-1, după două ore și 19 minute.

Românca a avut un început excelent de meci și a câștigat clar primul set (6-1), dar apoi nivelul său a scăzut, iar Teichmann a jucat din ce în ce mai bine, reușind să întoarcă rezultatul.

Bulgaru rămâne cu 2.585 de euro și un punct WTA.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere