Tenis: Karolina Pliskova a câştigat turneul Transylvania Open, după o finală cu Ana Bogdan
Tenis: Karolina Pliskova a câştigat turneul Transylvania Open, după o finală cu Ana Bogdan
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestJucătoarea cehă de tenis Karolina Pliskova a câştigat turneul Transylvania Open, singurul de nivel WTA 250 din România, după ce a învins-o pe românca Ana Bogdan cu 6-4, 6-3, duminică, în finala desfăşurată în BT Arena din Cluj-Napoca.
sursa foto: TransylvaniaOpen/facebook.com
Pliskova (31 ani, 78 WTA) a obţinut victoria după o oră şi 26 de minute.
Cehoaica şi-a trecut în palmares al 17-lea său titlu WTA, primul după aproape patru ani.
Ana Bogdan (31 ani, 65 WTA) a plătit, în cele din urmă, preţul pentru meciurile epuizante pe care le-a jucat în sferturi (3 h 30 min) şi semifinale (2 h 50 min).
Românca a încheiat cu 6 aşi, în timp ce Pliskova a avut 4 aşi, dar şi 4 duble greşeli.
Pliskova a câştigat toate cele patru meciuri directe cu Ana Bogdan. Prima partidă a avut loc la Bad Gastein (Austria), în 2014, Pliskova câştigând cu 6-2, 7-5 în optimi, apoi a câştigat în turul al doilea la US Open, în 2018, cu 6-2, 6-3, iar anul trecut, la Doha, în primul tur, s-a impus cu 3-6, 6-2, 6-3.
Ana Bogdan este a treia româncă ajunsă în finala turneului clujean, după Simona Halep (2021) şi Gabriela Ruse (2023), însă niciuna nu a reuşit să câştige până acum.
Ana Bogdan s-a ales cu un cec de 20.830 de dolari şi 163 de puncte WTA, în timp ce Pliskova a fost recompensată cu 35.250 de dolari şi 250 de puncte WTA la simplu.
La dublu, titlul a revenit americancelor Caty McNally/Asia Muhammad, care au dispus în finală de cuplul britanico-slovac Harriet Dart/Tereza Mihalikova, cu 6-3, 6-4.
Turneul de la Cluj-Napoca a fost dotat cu premii totale de 267.082 de dolari, scrie Agerpres.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News