Tentativa de jaf, cu focuri de arma, la o casa de schimb valutar din Ovidiu
Tentativa de jaf, cu focuri de arma, la o casa de schimb valutar din Ovidiu
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestSuspecti retinuti
Suspecti retinuti
Judeţul Constanţa a devenit poligon de tragere. După ce un interlop a fost împuşcat în stradă acum câteva zile, iar poliţiştii au intervenit ieri trăgând focuri de armă pentru a prinde nişte hoţi de îngrăşăminte, luni noapte, aproape de miezul nopţii, mai multe persoane au încercat să dea o spargere în Ovidiu. Tentativa se înscrie în lungul şir al ultimelor săptămâni - mai multe locuinţe din judeţ au fost călcate de hoţi, chiar dacă proprietarii se aflau în respectivele case -, şi s-a petrecut în jurul orei 23.45, la un schimb valutar situat în centrul oraşului Ovidiu. "Camerele de supraveghere montate pe stâlpii din oraş au surprins o maşină, care oprise pe şoseaua principală, în Ovidiu, în apropiere de schimbul valutar. Ulterior, mai mulţi indivizi au coborât, iar în scurt timp s-a declanşat alarma de la unitatea în cauză. Au spart geamul şi au încercat să pătrundă în interior", au relatat oamenii legii. Doar că, o patrulă a Poliţiei Ovidiu, aflată în zonă, s-a deplasat rapid spre schimbul valutar, iar hoţii au rupt-o la fugă. Poliţiştii au tras şase focuri de armă. Câteva zeci de minute mai târziu, poliţişti de la Secţia 4 de Poliţie au oprit o maşină care corespundea descrierii aproximative oferită de colegii de la Ovidiu, iar patru indivizi îmbrăcaţi în negru au fost conduşi pentru audieri. Maşina cu care se deplasau respectivii: un Alfa Romeo, cu numere de Bulgaria.
Vom reveni.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News