REPLICA ONLINE CONSTANTA

25.4° Constanța Mar., 7 Mai 2024
Anul XX Nr. 6722
25.4° Constanța Marți, 7 Mai 2024 Anul XX Nr. 6722
 

Teodorovici: România susţine o soluţie comună la nivelul UE privind impozitarea serviciilor digitale

Teodorovici: România susţine o soluţie comună la nivelul UE privind impozitarea serviciilor digitale

Replica API 7 noiembrie 2018 | 00:00 205

Eugen Teodorovici

România susţine varianta unei soluţii comune la nivelul Uniunii Europene (UE) privind impozitarea serviciilor digitale, nu aplicarea de soluţii individuale ale statelor membre, a afirmat, marţi, în cadrul Consiliului pentru Afaceri Economice şi Financiare al UE (ECOFIN) de la Bruxelles, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici.

Potrivit unui comunicat de presă al ministerului de resort, scrie AGERPRES, Teodorovici a pledat pentru o abordare coerentă la nivel global şi colaborarea cu OECD pe acest subiect, arătând că măsurile luate individual de statele membre ar putea duce la fragmentarea pieţei interne şi la denaturarea concurentei.

Propunerea Comisiei Europene stabileşte un sistem comun de impozitare a veniturilor obţinute din furnizarea anumitor servicii digitale de către persoane impozabile (denumit în continuare "impozitul pe servicii digitale' sau "ISD'). ISD s-ar percepe pentru veniturile brute obţinute din furnizarea de servicii ce intră în domeniul de aplicare al impozitului, minus taxa pe valoarea adăugată şi alte taxe similare. Cota unică a ISD este de 3%.

Tot în ceea ce priveşte propunerea de directivă privind un sistem comun de impozitare a serviciilor digitale pentru veniturile realizate din furnizarea anumitor servicii digitale, ministrul român de Finanţe a reiterat poziţia României de susţinere a eforturilor la nivelul UE pentru identificarea unei soluţii comune şi echitabile pentru toate statele membre.

"În discuţia miniştrilor, prealabilă reuniunii ECOFIN, a fost dezbătut Raportul anual al Consiliului Bugetar European (EFB). Ministrul Teodorovici a apreciat că propunerea EFB este utilă pentru discuţiile despre funcţionarea Pactului de Stabilitate şi Creştere şi a precizat că România sprijină ideea concentrării implementării Pactului pe respectarea regulilor privind datoria publică. Pentru a depăşi punctele slabe şi complexitatea cadrului fiscal actual al UE, EFB propune o simplificare radicală şi o clarificare a normelor privind guvernanta fiscală. Conform propunerii EFB, reforma Pactului de Stabilitate şi Creştere (SGP) ar necesita, în primă fază, modificarea legislaţiei secundare a UE, precum şi a Pactului bugetar", se menţionează în documentul citat.

Conform MFP, principalele aspecte cheie ale propunerii EFB care vizează reforma SGP sunt: plafonarea datoriei pe termen-mediu la 60% din PIB - caz în care obiectivul bugetar pe termen mediu (MTO - soldul bugetar structural) nu va mai ghida politica bugetară pe termen mediu; stabilirea unui plafon de creştere a cheltuielilor primare nete (exceptând măsurile discreţionare pe partea de venituri) pentru Statele Membre care înregistrează niveluri ale datoriei publice de peste 60% din PIB; un sistem mai puternic de sancţiuni - în propunere, sunt precizate doar sancţiunile pentru statele din zona euro: restricţionarea accesului la funcţia de stabilizare centrală, suspendarea fondurilor europene şi amenzi; clauze derogatorii pentru circumstanţe excepţionale, care trebuie declanşate pe baza unei judecăţi economice independente; simplificarea ciclului de supraveghere - ajustările şi corectările cerinţelor bugetare nu ar trebui realizate în fiecare an în cazul devierilor minore, ci pe termen mediu (3 ani) sau în cazul unor devieri majore faţă de obiectivul final.

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a participat, marţi, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului pentru Afaceri Economice şi Financiare al UE (ECOFIN).

Agenda Consiliului a cuprins teme precum impozitarea serviciilor digitale, raportul anual al Curţii de Conturi Europene (ECA) privind execuţia bugetului Uniunii Europene pentru exerciţiul financiar 2017, concluziile privind statisticile UE şi concluziile privind finanţarea schimbărilor climatice.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212