REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.8° Constanța Lun., 6 Mai 2024
Anul XX Nr. 6721
18.8° Constanța Luni, 6 Mai 2024 Anul XX Nr. 6721
 

Terenul de 6.000 mp, „furat“ de la Spitalul CFR, revine la unitatea medicală! Video

Terenul de 6.000 mp, „furat“ de la Spitalul CFR, revine la unitatea medicală! Video

Mirela PASCAL 4 noiembrie 2022 | 00:00 3114

Conducerea Spitalului CF Constanţa, situat pe bulevardul 1 Mai, a demarat, în urmă cu câțiva ani, procedura de recuperare a terenului în suprafață de aproximativ 6000 de mp. care, cândva, s-a aflat în administrarea unităţii, cu titlu de folosinţă gratuită. Radu Mazăre, pe vreme când era primar, a decis să-l predea unităţii sanitare cu titlu de folosinţă gratuită, însă, câţiva ani mai târziu, acesta a fost luat, tot la dispoziţia fostului edil. În timp ce unitatea spitalicească se chinuie să recupereze imobilul, proprietarul terenului a demarat procedurile în vederea ridicării unui bloc cu 8 etaje. Investitorul este Cristian Nicolae Nicola. Planurile i-ar putea fi date peste cap, și asta pentru că, în vară, magistrații au decis ca terenul să revină la unitatea spitalicească. Consiliul Local nu e de acord, așa că a dus dosarul la Curtea Supremă.

În perioada în care primar al Constanţei Radu Mazăre, în baza unei hotărâri de Consiliu Local, s-a aprobat darea în folosinţă gratuită a terenului în suprafaţă de aproximativ 10.000 mp. În anul 2009, a fost aprobată hotărârea de consiliu privind retragerea dreptului de folosinţă gratuită a Spitalului Universitar CF Constanţa pentru terenul în suprafața de 6092.27 mp, situat pe bulevardul 1 Mai nr. 5-7.

Diferenţa, pe care este construită clădirea, rămânând la Spitalul Universitar. Între timp, prin 2015, terenul a fost vândut unor persoane fizice, în prezent aflându-se în proprietatea lui Nicolae Nicola .

În iunie, judecătorii au dispus recuperarea terenului, dosarul a ajuns la Curtea Supremă

În 2016, Corpul de Control al Ministerului Transporturilor a efectuat un control la Spitalul Clinic Căi Ferate Constanţa, în urma căruia s-a constatat că preluarea terenului de către UAT Municipiul Constanţa s-ar fi făcut abuziv și s-a dispus recuperarea acestuia.

Pe 1 iulie 2019, conducerea unităţii a deschis acţiune în instanţă, solicitând revendicarea terenului. Inițial, Tribunalul a respins acțiunea, însă Curtea de Apel, la rejudecare, a dat câștig de cauză unității medicale și a dispus obligarea Municipiului Constanţa prin Primar şi Consiliului Local Constanţa să lase, în deplină administrare şi posesie, terenul de 5975 mp, compus din suprafaţa de 3802,00 mp, precum şi din suprafaţa de 2173,00 mp. Totodată, a admis excepţia de nelegalitate a Hotărârilor Consiliului Local nr. 319/30.07.2003, nr. 321/30.07.2003, nr. 135/17.04.2003, nr. 109/28.02.2005 şi nr. 203/26.03.2009 în partea privitoare la terenul de 3802,00 mp şi respectiv la terenul de 6092,00 mp din Constanţa, B-dul 1 Mai nr. 5-7.


Consiliul Local nu e de acord, așa că a dus dosarul la Curtea Supremă, acțiunea fiind înregistrată pe 31 octombrie.

Proprietarul terenului vrea să construiască un mastodont

În timp ce unitatea spitalicească se chinuie să recupereze terenul, proprietarul a demarat procedurile pentru ridicarea unul bloc cu 8 etaje. Investitorul Cristian Nicolae Nicola a solicitat, în urmă cu ceva timp, de la Primăria Constanța, certificatul de Urbanism în vederea construirii imobilului locuințe colective S+P+8E-spațiu comercial la parter, birou profesiuni liberale la etajul 1”.

Administrația locală nu i-a dat undă verde, deoarece conform prevederilor P.U.G., este necesar elaborarea unui plan urbanistic zonal.

Dar cine este proprietarul terenului!

Cristian Nicolae Nicola este patronul firmei de mobilă Ruana. De câțiva ani, acesta s-a reorientat și a decis să investească și în imobiliare. Acesta și-a întins antenele și în cartierul Tomis Nord. Nicola vrea să ridice ai un bloc de 8 etaje. Numai că, vecinii s-au revoltat, deoarece imobilul ar urma să fie edificat pe spațiu verde, iar copacii vor fi tăiați. Nicola a investit și pe strada Perlei din Constanța.

Video:

 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
In spatele firului se afla PSD-istul Dumitrache Ion asociatul lui Felix Stroie !
0
1
Doar "Varzarii" si ai lor au dreptate!
2
1

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212