Terenurile din Mangalia deținute de doi arhitecți din București nu pot fi valorificate!
Terenurile din Mangalia deținute de doi arhitecți din București nu pot fi valorificate!
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestLichidatorul judiciar al unei firme din București, deținută de doi arhitecți cunoscuți, în speță Adrian Untaru și Andrei Șerbescu, încearcă să scape de două terenuri deținute de aceștia în Mangalia. Sunt aceleași terenuri pe care a încercat să le vândă și anul trecut, însă nu s-a arătat nimeni interesat să le cumpere, deși sunt situate într-o zonă bună a stațiunii. Acum, prețul acestora a scăzut cu aproape 100.000 de euro!
Lichidatorul judiciar al DI Gennaro Poperty Expert SRL, firmă cu sediul în Sector 1, București, aflată în faliment, organizează din nou două licitații pentru terenurile de pe șoseaua Constanței, la intrarea în stațiunea Mangalia. DI Gennaro Poperty Expert SRL, care s-a ocupat cu dezvoltarea imobiliară, este o societate deținută în proporție de 80% de o societate din Italia, controlată de italianul Di Gennaro Serafino. Asociații în firma aflată în faliment mai sunt Adrian Untaru și Andrei Șerbescu, care aveau planuri imobiliare destul de mari în Mangalia, însă criza i-a lovit destul de puternic, așa că în 2021 au pus lacătul pe ușă.
Licitațiile vor avea loc în datele de 27.03.2025 și 10.04.2025, ora 14:00.
Anul trecut, se vindeau cu 600.000 de euro
Anul trecut, terenurile au fost scoase la mezat... unul la prețul de 470.300 euro plus TVA, și al doilea la prețul de 127.900 euro plus TVA, ambele intravilane arabile. Anul acesta, însă, prețurile acestora au scăzut, așa că vor fi scoase la licitație astfel: primul teren intravilan arabil de 5000 mp, va fi scos la prețul de 399.755 euro plus TVA, iar cel de-al doilea teren intravilan arabil de 5000 mp, la prețul de 108.715 euro plus TVA. Așadar, valoarea totală a celor două terenuri de 10.000 mp este de 508.470 euro, plus TVA
De punctat faptul că, în urmă cu trei ani, societatea a fost supraimpozitată, de Primăria Mangalia, cu 300%, după ce și-a lăsat în paragină terenurile.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
9.9° Constanța 



.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)




.jpg_t.jpg)






