REPLICA ONLINE CONSTANTA

9° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
9° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Teribilismul a ajuns la cote maxime: a condus un microbuz fără carnet

Teribilismul a ajuns la cote maxime: a condus un microbuz fără carnet

Replica API 2 noiembrie 2012 | 00:00 366

Teribilismul a ajuns la cote maxime: a condus un microbuz fără carnet

Probabil din teribilism sau poate din inconştienţă, numărul celor care se află la volan, dar nu au permis, a crescut simţitor în ultima perioadă. Pe raza judeţului Constanţa s-au înregistrat numeroase cazuri în care persoane inconştiente s-au urcat la volan, deşi nu aveau voie şi care au provocat accidente serioase în urma cărora au existat răniţi, dar şi morţi. Cazul următor iese cu uşurinţă din tipare, prin prisma nebuniei şi a infantilismului de care a dat dovadă "şoferul" unui microbuz. M. I. Marius, în vârstă de 29 de ani, din localitatea Chirnogeni, a decis să-şi exerseze abilităţile auto. Astfel, în ziua de miercuri, 31 octombrie a.c., a condus în localitatea General Scărişoreanu un microbuz, fără a poseda permis de conducere. Poliţiştii din Amzacea îl cercetează în stare de libertate.

Sorin HULUBEI

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere