REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.3° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
11.3° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Termica distribuţie construieşte noi parcări în Năvodari

Termica distribuţie construieşte noi parcări în Năvodari

Veşti bune pentru şoferi:

Replica API 14 mai 2013 | 00:00 386

Veşti bune pentru şoferi:

Termica distribuţie construieşte noi parcări în Năvodari

Şoferii năvodăreni nu au de ce să-şi mai facă griji! Vor avea parcări noi în oraş. Acestea vor fi construite, de către Termica Distribuţie Năvodari, în zona FISC-ului, respectiv în apropierea blocului R5, şi tot aici va fi amenajat şi un spaţiu de joacă pentru copii.

Angajaţii Termica Năvodari lucrează, încă de iarna trecută, la o piaţetă din marmură construită în faţa Bisericii Catolice din Năvodari. Lucrările sunt aproape gata, spune şeful Termica Năvodari, Alexandru Manu. "Lucrăm să terminăm fântâna arteziană din faţa Bisericii Catolice. Lucrările au început încă din iarnă, am pus marmură, arată foarte frumos", a spus şeful Termica Năvodari, menţionând, de asemenea, că se mai lucrează, în acelaşi timp, şi la lărgirea cu încă o bandă a străzii Albinelor. Cum a venit căldura, iar timpul le permite, angajaţii Termica s-au apucat de făcut şi parcări. Spre bucuria şoferilor. "Suntem în pregătire pentru o parcare mare în zona FISC-ului, unde vor intra între 50 şi 100 maşini. Într- o lună va fi gata. Investiţia se ridică la 400.000 de lei, bani pe care primăria ni-i va deconta", a spus Manu. "Mai facem încă o parcare mare în zona blocului R5, unde va avea şi spaţiu de joacă pentru copii. Am început deja să demolăm garajele din zonă şi apoi urmează să ne apucăm de lucrare, cam într-o săptămână", a conchis directorul Alexandru Manu.

Mirela Sorina PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere