REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.7° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
11.7° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Tesla Model Y, cel mai vândut automobil în Europa în septembrie, Dacia Sandero al treilea

Tesla Model Y, cel mai vândut automobil în Europa în septembrie, Dacia Sandero al treilea

aa 29 octombrie 2022 | 00:00 322

Automobilul electric Model Y produs de constructorul american Tesla s-a situat pe prima poziţie în topul autovehiculelor noi înmatriculate în Europa luna trecută, urmat de Peugeot 208 şi Dacia Sandero, arată datele publicate de firma de cercetare de piaţă JATO Dynamics, transmite Reuters.

Este pentru prima dată când acest SUV electric produs de Tesla se situează pe prima poziţie în topul celor mai vândute automobile din Europa. Potrivit JATO Dynamics, 29.367 de exemplare Model Y au fost înmatriculate în luna septembrie 2002 în Europa, în creştere cu 227% comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, citează Agerpres.

Model Y are un avantaj considerabil faţă de numărul doi, Peugeot 208, cu 19.600 de unităţi înmatriculate în Europa luna trecută.

JATO Dynamics estimează că 1,038 milioane de automobile au fost înmatriculate în Europa în luna septembrie, în creştere cu 7,5% comparativ cu 965.595 de unităţi în luna septembrie a anului trecut, aceasta fiind a doua lună de creştere consecutivă, după avansul de 3,5% înregistrat în august.

Conform acestor date, aproape trei din fiecare 100 de automobile noi înmatriculate în Europa luna trecută au fost Tesla Model Y, ceea ce sugerează că acest SUV electric produs de cea mai valoroasă companie producătoare de automobile a devenit vehiculul preferat în regiune.

Model Y este unul dintre cele mai de succes automobile Tesla, care de la începutul anului şi până acum a comercializat 879.346 de unităţi din acest model, comparativ cu 906.032 de unităţi pe parcursul întregului an 2021. Creşterea vânzărilor pentru Tesla Model Y scoate în evidenţă eforturile constructorului american de a majora producţia la uzina sa de lângă Berlin, Germania, care a fost inaugurată în luna martie şi acum produce 2.000 de automobile pe săptămână.

Datele JATO Dynamics mai arată că automobilele complet electrice au reprezentat 15,6% din înmatriculările totale în primele nouă luni ale anului. În luna septembrie, vânzările combinate de Tesla Model Y şi Model 3 au ajuns la aproape 42.000 de unităţi, de patru ori mai mult decât Volkswagen AG ID.4 şi ID.3.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108