Tesla recheamă aproape 4.000 de mașini Cybertruck din cauza pedalei de accelerație care se poate bloca
Tesla recheamă aproape 4.000 de mașini Cybertruck din cauza pedalei de accelerație care se poate bloca
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestTesla recheamă 3.878 de vehicule Cybertruck, pentru a repara o pedală de acceleraţie care s-ar putea desprinde şi bloca în timp ce șoferul se află la volan, a anunţat Administraţia Naţională pentru Siguranţa Traficului pe Autostrăzi (NHTSA) din SUA, transmite Reuters.
Blocarea pedalei de acceleraţie ar putea determina vehiculul să accelereze neintenţionat, crescând riscul unui accident, a declarat autoritatea de reglementare a siguranţei auto într-o informare.
Tesla a început livrările mașinii electrice Cybertruck la sfârşitul anului trecut, după o întârziere de doi ani din cauza problemelor de producţie şi a constrângerilor de aprovizionare cu baterii.
Acţiunile companiei au scăzut vineri cu aproape 3% continuând seria de pierderi consemnată pe parcursul a cinci sesiuni în care acţiunile au pierdut aproximativ 14%.
Tesla va înlocui sau repara gratuit ansamblul pedalei de acceleraţie, iar proprietarii vor fi anunţaţi prin scrisori trimise prin poştă, în iunie, a spus NHTSA.
În primul trimestru al anului 2024, producătorul de vehicule electrice a avut trei rechemări care au afectat aproximativ 2,4 milioane de vehicule, potrivit unui raport al firmei BizzyCar.
Cu toate acestea, majoritatea problemelor legate de rechemările Tesla sunt de obicei rezolvate prin actualizări de software over-the-air.
În februarie, Tesla a rechemat aproximativ 2,2 milioane de vehicule în Statele Unite din cauza unei dimensiuni incorecte a fontului de pe luminile de avertizare, iar autorităţile de reglementare din SUA şi-au actualizat investigaţia privind pierderea servodirecţiei la vehiculele companiei la statutul de analiză tehnică, scrie digi24.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News