REPLICA ONLINE CONSTANTA

17° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
17° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

„The Crown“ se va încheia după cel de-al 5-lea sezon, mai devreme decât era prevăzut

„The Crown“ se va încheia după cel de-al 5-lea sezon, mai devreme decât era prevăzut

Replica API 1 februarie 2020 | 00:00 300

Serialul de mare succes produs de Netflix, "The Crown", care prezintă viaţa reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, se va încheia după cel de-al cincilea sezon, cu un sezon mai devreme decât era prevăzut, a anunţat vineri platforma de streaming, relatează AFP, citată de Agerpres.

După Claire Foy în primele două sezoane, apoi Olivia Colman în următoarele două, o altă actriţă britanică, Imelda Staunton, va interpreta rolul suveranei britanice în cel de-al 5-lea sezon.

Obişnuită a rolurilor secundare, în special în saga "Harry Potter" şi "Pride", actriţa de 64 de ani a fost nominalizată la Oscar la categoria cea mai bună actriţă în rol principal pentru rolul din "Vera Drake" (2004) .

"Sunt sincer onorată să mă alătur unei echipe de o creativitate excepţională şi să duc 'The Crown' la bun sfârşit", a afirmat Imelda Staunton într-o postare pe contul de Twitter al Netflix.

Primele două actriţe care au interpretat rolul Reginei Elisabeta a II-a în serial au câştigat fiecare un Glob de Aur - în 2017 Claire Foy şi în 2020 Olivia Colman.

Creatorul serialului, Peter Morgan, a declarat iniţial că intenţionează ca serialul să se întindă pe şase sezoane, nu pe cinci, proiectul urmând să înceapă cu ascensiunea Reginei Elisabeta a II-a la tron şi să se încheie în zilele noastre.

"The Crown" a câştigat deja trei Globuri de Aur şi opt premii Emmy. Serialul a fost urmărit, de la debutul în urmă cu patru ani, de pe 73 de milioane de conturi Netflix din întreaga lume, a anunţat în ianuarie Ted Sarandos, director de conţinut al Netflix.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272