REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.4° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
16.4° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

'The White Lotus', 'Succession' şi 'Ted Lasso' îşi împart premiile Emmy

'The White Lotus', 'Succession' şi 'Ted Lasso' îşi împart premiile Emmy

Replica API 15 septembrie 2022 | 00:00 559

Erau marii favoriţi şi nu au existat surprize: "Succession", la dramă, "Ted Lasso", la comedie, şi "The White Lotus", la miniserie, au fost marii câştigători ai premiilor Emmy, decernate la Microsoft Theater din Los Angeles, care au premiat şi fenomenul "Squid Game", conform agenţiilor internaţionale de presă.

''Succession" s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor şi a câştigat premiul Emmy pentru cel mai bun serial dramatic. Producţia HBO a venit la premiile Emmy cu mari speranţe după ce a primit 25 de nominalizări, rămânând la doar şapte distanţă de recordul all-time pentru 2019, deţinut în continuare de "Game of Thrones", citează Agerpres.

Deja distinsă cu marele trofeu în 2020, "Succession", o cronică întunecată şi curajoasă a unei familii puternice care se sfâşie pentru a prelua controlul unui imperiu mediatic (sinistru de asemănător cu cel al miliardarului Rupert Murdoch), a mai obţinut alte trei premii în acest an, printre care cel pentru scenariu şi pentru cel mai bun actor în rol secundar, acordat lui Matthew Macfadyen.

Serialul sud-coreean, care a intrat deja în istorie în această vară devenind prima producţie de limbă non-engleză care a obţinut o nominalizare la Emmy, nu a reuşit să câştige premiul pentru cea mai bună dramă, dar a adunat premii pentru regizorul Hwang Dong-Hyuk şi starul Lee Jung-Jae.

"The White Lotus", un film satiric şi incomod din fabrica HBO, a câştigat la gala de luni premiul pentru cea mai bună miniserie şi a adăugat două premii pentru creatorul său, Mike White (cea mai bună regie şi scenariu), un altul pentru cel mai bun actor în rol secundar pentru Murray Barlett şi un al cincilea la aceeaşi categorie pentru actriţa Jennifer Coolidge.

În plus, conform numărătorii Academiei de Televiziune din SUA, care include şi categoriile tehnice decernate în zilele precedente, "The White Lotus" este câştigătorul incontestabil al celei de-a 74-a ediţii a Premiilor Emmy, cu 10 victorii.

"The White Lotus" satirizează aspectele cele mai stridente ale diferenţelor de clasă şi rasiale din SUA, recreând un hotel de lux din Hawaii, unde problemele superficiale ale oaspeţilor bogaţi au prioritate faţă de realităţile dure ale multora dintre angajaţii săi.

Atât de bine a fost primit, graţie popularităţii şi recenziilor bune, încât HBO a confirmat deja că va exista o a doua parte a filmului, care va avea loc în Sicilia (Italia), cu o distribuţie şi o intrigă diferite.

"Ted Lasso", care a devenit principala atracţie a Apple TV+, platforma cu care populara companie tehnologică încearcă să îşi croiască o nişă în industria audiovizuală, şi-a reconfirmat titlul de cea mai bună comedie a anului, obţinut şi cu un an în urmă. Protagonistul, Jason Sudeikis, în rolul unui antrenor american de fotbal, a câştigat şi premiul pentru cel mai bun actor principal într-o comedie, în timp ce colegul său de scenă Brett Goldstein a primit premiul pentru cel mai bun rol secundar într-o comedie.

Cu toate acestea, se pare că bucuria va fi de scurtă durată pentru Apple, deoarece înainte de gală una dintre actriţele sale secundare, Hannah Waddingham, a anunţat pe covorul roşu că serialul se va încheia cu cel de-al treilea sezon, cu o dată de premieră care nu a fost încă confirmată.

Premiile Emmy recunosc excelenţa în diverse domenii ale televiziunii şi ale mass-mediei emergente.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212