Tiberiu Uşeriu, locul doi la Yukon Arctic Ultra: 'Să te întorci acolo unde ai suferit o traumă, e greu'
Tiberiu Uşeriu, locul doi la Yukon Arctic Ultra: 'Să te întorci acolo unde ai suferit o traumă, e greu'
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestTiberiu Uşeriu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că i-a fost greu să revină în Canada, unde anul trecut a abandonat maratonul arctic, cu degetele de la picioare degerate.
"Am ajuns la capăt, deşi drumul ăsta părea la un moment dat fără capăt. Vă mulţumesc enorm pentru susţinerea voastră. Fără gândurile voastre bune, jur că m-aş fi pierdut pe drum. Mulţumesc Tăşuleasa şi mulţumesc Via Transilvanica, drumul nostru, al tuturor, cel care m-a trimis aici în delegaţie, ca ambasador. La ora asta, gândurile mele sunt puţine şi simple. Zic aşa: Uneori, pare greu să te întorci şi doar pentru că ai uitat undeva becul aprins. Să te întorci acolo unde ai suferit o traumă, e un pic şi mai greu. Pozele astea două puse în paralel, spun povestea acestei aventuri. Sunt fericit că am îndreptat lucrurile. Trag scurt o concluzie de încheiere, înainte de a mă prăbuşi într-un somn adânc: Să nu uităm că visurile noastre, ale fiecăruia, fie ele mici sau mari, chiar contează. Fără idealuri, mă tem că am dispărea. Aşadar, să nu renunţăm la ele orice ar fi. Vă mulţumesc, ne vedem acasă", a scris Uşeriu conform stiripesurse.ro .
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News