Tichete sociale pentru Crăciun din partea Primăriei Năvodari
Tichete sociale pentru Crăciun din partea Primăriei Năvodari
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestBeneficiarii de ajutor social, dar și cei care primesc alocație de susținere a familiei, persoanele cu handicap grav și accentuat, cât și pensionarii cu venituri până în 1450 de lei, din Năvodari, care au depus cerere în perioada 1 octombrie – 29 noiembrie a.c., vor primi tichete sociale pentru Crăciun 2018, din partea Primăriei Năvodari.
Reprezentanții autorităților locale anunță că tichetele sociale se vor elibera în perioada 3 – 14 decebrie a.c., la sediul Direcției de Asistență Socială Năvodari, din strada Sănătății, nr. 2, după următorul program: luni – miercuri: 8, 30 – 15,30, joi: 8,30 – 17,30, vineri: 8,30 – 13,00. Beneficiarii tichetelor sociale trebuie să prezinte actul de identitate în original!
Conform HCL Năvodari 30/24.02.2017, tichetele sociale se acordă astfel: beneficiarii de ajutoare sociale – 60 de lei pentru fiecare persoană din familie; beneficiarii de alocații de susținere a familiei – 60 de lei pentru fiecare persoană din familie; persoane cu handicap grav sau accentuat – 60 de lei pentru fiecare persoană; pensionari cu venituri mai mici sau egale cu 1450 lei/lună – între 30 și 60 de lei pentru fiecare persoană: persoanele cu vârstă peste 60 de ani, fără niciun venit – 60 lei de persoană.
„O persoană/o familie beneficiază de tichete sociale pentru o singură categorie de persoane defavorizate căreia îi aparține la data distribuirii tichetelor, chiar dacă se regăsește la acea dată în mai multe dintre categoriile de mai sus. În cazul persoanelor cu handicap grav și accentuat, care se regăsesc și în celelalt categorii de beneficiari eligibili, acestea vor primi tichetele sociale pentru categoria persoanelor cu handicap”, au transmis reprezentanții Primăriei Năvodari.
F.B.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News