REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.7° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
12.7° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

TIFF 2022: Lungmetrajul 'The Fabelmans', în regia lui Steven Spielberg, recompensat cu premiul publicului

TIFF 2022: Lungmetrajul 'The Fabelmans', în regia lui Steven Spielberg, recompensat cu premiul publicului

Replica API 21 septembrie 2022 | 00:00 704

Cel mai recent lungmetraj realizat de Steven Spielberg, ''The Fabelmans'', un prilej pentru cineastul american de a-şi rememora copilăria şi momentul când a descoperit lumea filmului, a obţinut duminică premiul publicului la Festivalul Internaţional de Film de la Toronto (TIFF), consolidându-şi astfel statutul de favorit în cursa pentru Oscaruri, informează AFP.

Steven Spielberg

O poveste semi-autobiografică, ''The Fabelmans'' este o incursiune în copilăria lui Steven Spielberg, marcată de neînţelegerile parentale, hărţuieli antisemite şi explorarea celei de-a şaptea arte. Lungmetrajul, realizat dintr-o perspectivă foarte personală, a fost prezentat în avanpremieră în metropola canadiană urmând să fie lansat oficial pe marile ecrane în noiembrie, citează Agerpres.

Întâmpinat cu aplauze îndelungi la premiera mondială din cadrul TIFF weekendul trecut, a obţinut duminică premiul publicului, principalul trofeu înmânat în cadrul festivalului canadian, care, spre deosebire de Cannes, Berlin sau Veneţia, nu include o competiţie oficială. Este cu toate acestea unul dintre cele mai mari festivaluri de cinema din America de Nord, considerat o rampă de lansare pentru Oscaruri.

''Aşa cum am spus pe scenă seara trecută, sunt foarte fericit că am adus acest film la Toronto'', a reacţionat într-un comunicat cineastul în vârstă de 75 de ani, considerat unul dintre cei mai mari regizori în viaţă de la Hollywood, semnatarul unui filme devenite clasice precum ''Jaws'' şi ''E.T.''.

''Este cel mai personal film pe care l-am realizat, iar primirea călduroasă de care a beneficiat la Toronto a făcut ca prima mea vizită la TIFF să fie intimă şi personală'', a mărturisit el.

Inspirată din copilăria petrecută de Steven Spielberg în Arizona, această dramă despre maturizare explorează secretele de familie ale unui tânăr pasionat de cinema şi îi are în distribuţie pe actorii Michelle Williams, Paul Dano şi Seth Rogen.

Semi-autobiografic, filmul spune povestea lui Sammy Fabelman şi a familiei sale. Paralelele cu viaţa lui Spielberg sunt evidente. Asemenea regizorului, familia Fabelman se mută din New Jersey în Arizona apoi în California, iar Sammy se îndrăgosteşte de cinema, se perfecţionează cu ajutorul prietenilor şi inventează tehnici de filmare.

''Foloseam lipici şi salivă încercând să găsesc o metodă de a ţine lucrurile laolaltă'', a povestit cineastul. Pelicula face referire la multe dintre filmele de amator pe care Spielberg le-a realizat în adolescenţă.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272