REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
9.4° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

TIFF - Festivalul de Film de la Toronto mizează pe documentare la debutul ediţiei de anul acesta

TIFF - Festivalul de Film de la Toronto mizează pe documentare la debutul ediţiei de anul acesta

Replica API 9 septembrie 2019 | 00:00 251

Foto: indiewire.com

Festivalul Internaţional de Film de la Toronto (TIFF) a început joi cu un vânt al schimbării care adie în lumea divertismentului, punând un mai mare accent pe documentare şi pe producţiile de 'streaming', precum Netflix sau Amazon, relatează EFE.

Pentru prima dată în 44 de ani, festivalul devenit unul dintre cele mai mari din lume a început cu un documentar - 'Once Were Brothers: Robbie Robertson and The Band'.

Filmul regizat de Daniel Roher, prezintă povestea muzicianului canadian Robbie Robertson şi a formaţiei sale "una dintre cele mai longevive din muzică", cu interviuri ale unor artişti ca Bruce Springsteen, Eric Clapton, Van Morrison şi Peter Gabriel.

În film apare şi regizorul Martin Scorsese, care în 1978 a realizat documentarul, 'The Last Waltz', despre ultimul concert al trupei Winterland Ballroom din San Francisco desfăşurat pe 25 noiembrie 1976.

'The Last Waltz' a fost o raritate, deoarece puţini regizori de film se aventurau în acest gen, mai ales în lumea muzicii, însă acum documentarele au devenit o categorie privilegiată mai ales în lumea muzicii rock.

Faptul că un documentar a deschis selecţia oficială a TIFF, un festival care şi-a câştigat faima de a fi locul ideal pentru a cunoaşte viitoarele laureate la premiile Oscar, vorbeşte despre importanţa acestui gen în lumea divertismentului.

Însuşi Daniel Roher, în vârstă de 26 de ani, a recunoscut la conferinţa de presă că nu şi-a închipuit vreodată ca un documentar - "documentarul meu" - să inaugureze Festivalul de Film de la Toronto.

Dintre cele 333 de filme programate anul acesta la TIFF, 30 sunt documentare, dintre care unele produse de mari vedete ale lumii spectacolului. Este cazul lui 'And We Go Green', un documentar produs de actorul Leonardo DiCaprio despre cursele de maşini electrice (protagonistul filmului 'Titanic' fiind un cunoscut activist pentru mediu).

Un alt documentar este 'Ready for War', al cărui producător executiv este rapperul Drake, originar din Toronto, şi care prezintă povestea a trei imigranţi care s-au înrolat în armata SUA pentru a fi apoi deportaţi - o dramă trăită de mii de persoane.

O altă tendinţă în creştere a TIFF este includerea unor filme ale platformelor de 'streaming', precum 'Marriage Story', cu Scarlett Johansson; 'The Laundromat', cu Meryl Streep; sau 'The Two Popes', de Fernando Meirelles.

Anul acesta la TIFF vor fi proiectate 133 de premiere mondiale, 25 internaţionale şi 77 nord-americane. În total 84 de ţări vor fi reprezentate de cele 333 de filme selecţionate la această a 44-a ediţie, care se va încheia la 15 septembrie.

Una dintre premierele mondiale a fost şi 'Lina de Lima', o coproducţie între Chile, Argentina şi Peru şi primul film de ficţiune al realizatoarei chiliene María Paz González, despre o menajeră peruană care lucrează pentru o familie înstărită chiliană. AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212