REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.4° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
16.4° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Tîlvăr în Galaţi: Avem peste 100 de oameni pregătiţi cu echipamente de salvare, inclusiv bărci

Tîlvăr în Galaţi: Avem peste 100 de oameni pregătiţi cu echipamente de salvare, inclusiv bărci

Deria ISLEAM 14 septembrie 2024 | 17:30 700

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a declarat sâmbătă că militarii sunt pregătiţi să intervină în ajutorul persoanelor afectate de inundaţiile din judeţul Galaţi şi a anunţat că a dat ordin ca lanţul de decizie să fie "mult mai scurt", astfel încât solicitările autorităţilor locale să fie făcute direct, fără a mai fi validate de la Bucureşti.

Tilvar in Galati: Avem peste 100 de oameni pregatiti cu echipamente de salvare, inclusiv barciAngel Tîlvăr

"Militarii români au ajutat la salvarea de vieţi. În continuare, suntem în aşteptare şi pregătiţi pentru alte intervenţii. Avem peste 100 de oameni pregătiţi cu echipamente de salvare, inclusiv bărci. Din punct de vedere logistic, vom ajuta ori de câte ori ISU ne va solicita şi vreau să vă spun că lanţul de decizie este mult mai scurt. Am dat ordin ca solicitările autorităţilor locale să poate fi făcute direct şi să nu mai fie nevoie să fie validate de mine sau de altcineva de la Bucureşti", a spus Angel Tîlvăr, aflat alături de premierul Marcel Ciolacu şi miniştrii de Interne şi al Mediului în comuna Slobozia Conachi, localitatea cea mai afectată de inundaţiile din ultimele 24 de ore.

Întrebat de jurnalişti dacă se ia în calcul instalarea unor tabere militare, cu corturi pentru sinistraţi, Angel Tîlvăr a confirmat că a fost discutat acest subiect şi Armata este pregătită să intervină.

"Dacă va fi nevoie, cu siguranţă. Am discutat asta la Comandamentul pe care l-am avut la Consiliul Judeţean Galaţi, sub conducerea premierului. Dacă va fi nevoie, Ministerul Apărării va interveni pe orice palier al formelor de ajutor pe care cetăţenii il aşteaptă de la noi", a mai spus Tîlvăr, conform agerpres.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
militarul protejeaza si salveaza civilul, cu pretul propriei vietii! asa era doctrina pina in 89, acum?
0
0